Connect with us

TENIS

Locul 3 pentru Patrick Verdeş la Cluj-Napoca


Ediţia de toamnă a Trofeului Marc de la Cluj-Napoca a reunit un număr restrâns de sportivi la startul turneului, iar printre puţinii competitori s-au aflat şi patru sălăjeni


Cu toate că nu au fost meciuri multe şi nu au avut mari bătăi de cap cu organizarea celor câteva meciuri din cadrul ediţiei de toamnă a  “Trofeului Marc”, organizatorii nu s-au grăbit să posteze rezultatele pe site-ul oficial al Federaţiei Române de Tenis,  aşa cum fac toţi cei care organizează astfel de competiţii.

Printre cei câţiva sportivi care s-au înscris la turneul din municipiul Cluj-Napoca s-au aflat  doi sportivi de la CSM Zalău şi câte unul de la Palatul Copiilor Zalău, respectiv ACS Tenis Pro Zalău.

În cadrul categoriei 14 ani fete, judeţul Sălaj a fost reprezentat de Cezara But care nu a reuşit să bifeze nicio victorie în grupa a II-a a categoriei sale de vârstă. După ce a cedat meciul inaugural disputat în compania Giuliei Butnariu (ELP Bistriţa) şi a pierdut şi în faţa Patriciei Stoica (TC Cluj), Cezara a renunţat la jocul cu numărul 3 şi a pierdut prin retragere şi confruntarea cu Hajcsa Monika (TC Harnut).

În competiţia categoriei 12 ani băieţi, Patrick Verdeş a reuşit să obţină două victorii în faţa lui Luca Lazăr (TC Sun), respectiv Tudor Muraru (CS Municipal Câmpia Turzii), dar a fost oprit din drumul spre finala competiţiei de către Martin Funkenhauserman de la Sănătatea Satu Mare şi a terminat competiţia pe locul al III-lea.

Un alt sălăjean prezent la turneul de la Cluj-Napoca, Bogdan Stepanov a fost urmărit de ghinion la tragerea la sorţi şi l-a întâlnit încă din primul tur pe principalul favorit, Eneas Burde (CS Marc Tenis), jucător aflat pe locul 36 în clasamentul naţional şi care a câştigat în această vară Cupa Ianus de la Zalău.

Singura reprezentantă a Palatului Copiilor din Zalău la competiţia de la Cluj-Napoca, Bianca Ilieş (cat. 12 ani), a fost ocolită şi ea de şansă şi a întâlnit-o încă din primul meci pe favorita numărul 1, Nora Mitrea Gerocz (CS Winners TC Cluj-Napoca) şi a părăsit prematur competiţia.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in TENIS