Connect with us

DIVIZIA A1

Dinamo Bucureşti a transferat un centru din Serbia!


Formaţia bucureşteană a reuşit al optulea transfer al verii, sârbul Vuk Milutinovic adus de la Steaua Roşie Belgrad


După un sezon negru, în care a fost nevoită să evolueze în liga secundă, Dinamo Bucureşti vrea să revină din nou în top, după câţiva ani de pauză.

Chiar dacă a promovat pe prima scenă în această vară, gruparea din capitală şi-a format un lot cu care să se poată lupta la play-off, chiar şi la un loc de cupă europeană.

În aceste condiţii, bucureştenii au făcut opt transferuri, iar ultima achiziţie   este un centru din Serbia – Vuk Milutinovic (26 de ani, 2,04 m), care ultima dată a evoluat la Steaua Roşie Belgrad.

În această vară, Dinamo a mai reuşit să-i transfere pe coordonatorul Andrei Georgescu, liberoul Mihai Mărieș, universalul brazilian Caio Cesar Provenzano de Pra, secunzii Milan Petric (Serbia), Scott William Rhein (SUA), Raul Munoz Garrote (Spania) și coordonatorul ungur Kasazp Tamas.

Zilele trecute, Dinamo Bucureşti s-a reunit sub comanda antrenorului Daniel Rădulescu şi urmează să plece 10 zile într-un cantonamente la Cheile Grădiştei.

Dinamoviştii vor începe sezonul pe 30 septembrie, cu meciul din prima fază a Cupei României, când vor întâlni pe Explorări Baia Mare.

În prima etapă din Divizia A1 programată pe 7 octombrie, Dinamo va juca în deplasare la Unirea Dej.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in DIVIZIA A1