Connect with us

Editorial

Vorba galeriei: „Opriţi ipocrizia”. Vrem performanţă mare, dar fără a oferi infrastructura necesară

Insist, insist şi o să insist până o să învăţăm să nu mai punem carul înaintea boilor.

Cu riscul de a se spune din nou că am ceva personal cu echipa de volei vreau să vă informez că nu am nimic, dar am cu faptul că nu facem lucrurile aşa cum trebuie.

Alocăm bani de la bugetul local pentru performanţă. Foarte bine, pentru că vrem să vedem performanţă, dar parcă prea vrem mare performanţă fără a avea ceea ce ne trebuie.

Am acuzat conducerea echipei că vrem să câştigăm campionatul dar nu mergem în Liga Campionilor. Ei bine, cei din conducere ne-au dat peste nas şi s-au înscris, dar stupoare… după câteva zile a venit răspunsul forului european care ne-a informat că nu avem sală omologată pentru o astfel de competiţie.

Că nu avem sală care să organizeze un eveniment sportiv major se ştia de câţiva ani, doar nu degeaba a jucat HC Zalău finala din Cupa EHF la Oradea.

Băi fraţilor, dacă nu avem sală de cupe europene, atunci de ce ne dorim noi musai să ne calificăm în competiţiile internaţionale? Ne calificăm pentru a aduce un plus de imagine oraşului, dar, de fapt, noi ne facem de ruşine cu o sală care nu se ridică la standardele minime necesare.

Apoi domnilor consilieri, de ce nu facem noi bine să mai tăiem din bugetele echipelor şi să ne facem echipe care să lupte pentru o clasare în primele zece echipe şi să nu retrogradăm, iar cu diferenţa de bani de la buget să încercăm să construim o sală la standardele europene.

De ce nu vrem noi să avem o strategie sănătoasă? Nu ştiţi? Hai că dacă nu ştiţi vă spun eu. Pentru că dacă ne batem pentru locul 8, 9 sau 10 nu mai suntem atât de televizaţi şi nu vă puteţi umfla voi în pene în faţa spectatorilor cu binele pe care îl faceţi voi sportului sălăjean, dar de fapt voi îngropaţi sportul sălăjean. Sincer, pe mine nu mă încântă un titlu de campion şi nici o medalie de bronz dacă la echipă nu sunt jucători sălăjeni. Oare când o să ia cineva taurul de coarne şi să nu îşi mai bată joc de sportivii din judeţ care trudesc pentru a ajunge sus.

Oare când ne vom gândi să creăm condiţii pentru a putea să organizăm jocuri internaţionale la Zalău. Cred că se poate construi la Zalău o sală polivalentă în care să putem organiza un meci de liga campionilor, dar pentru asta trebuie licitaţii corecte şi voinţă. Degeaba avem echipă campioană cu jucători străini care nu au nimic a face cu Zalăul dacă nu jucăm şi în Liga Campionilor.

Totul este în zadar atâta timp cât jucătorii sălăjeni sunt pe la alte echipe din ţară. Oare când oamenii politici care nu au nicio treabă cu sportul vor înceta să se mai implice în fenomen, sau mai bine zis, oare când politicul va lupta cu adevărat pentru interesele cetăţenilor şi nu pentru propriile interese?

loading...
Loading...
1 Comment

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Editorial