Connect with us

ATLETISM

Atletism: Concursul “Gabriela Szabo”

Diagnostic eronat pus lui Dan Mirşidan

Deşi s-a retras din activitatea de performanţă, Gabriela Szabo continuă să fie alături de sportul care i-a adus cele mai mari satisfacţii, şi anume atletismul. Astfel, an de an, la Bistriţa, se organizează Concursul de alergare pe şosea ce poartă numele fostei sportive de performanţă. Sâmbăta trecută, a avut loc cea de-a VI-a ediţie a acestui eveniment cunoscut şi apreciat în lumea atletismului românesc. CSS Zalău nu a ratat acest prilej şi a aliniat la start nu mai puţin de 15 sportivi. Doar patru dintre ei au obţinut rezultate notabile, este vorba despre Ioana Dan, Dan Mirşidan (ambii juniori I), Gal Tamaş (juniori II) şi Raul Crecan (juniori III). Însă doar primii trei clasaţi de la fiecare categorie de vârstă au fost recompensaţi cu premii substanţiale în bani, acordate chiar de către Gabriela Szabo. Astfel, locul I a fost recompensat cu 1000 de lei, locul II cu 600, iar locul III cu 400. Antrenorul Radu Rus jr. nu a ascuns faptul că se aştepta la mai mult din partea elevilor săi, dar a precizat faptul că au fost câţiva factori care au fost împotriva măcar a unei clasări pe podium. “De două săptămâni, Dan Mirşidan nu s-a pregătit deloc, deoarece medicii i-au spus că este suspect de varicelă. Am mai făcut câteva investigaţii şi când colo, era vorba despre o alergie”, ne-a mărturisit antrenorul Radu Rusu jr. Următoarele competiţii în care vor fi angrenaţi atleţi de la CSS Zalău vor avea loc abia în luna mai.                                                                                                                          
 

loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in ATLETISM