
Monitorizat de campioana CFR Cluj, portarul Bogdan Miron a intrat şi în atenţia lui Dinamo, care caută jucători tineri şi ieftini. Iarna trece greu sub Măgură, având în vedere că FC Silvania este „lanternă roşie”. Pentru mulţi dintre jucători, însă, perioada dintre tur şi retur este una de foc, deoarece se tratează transferuri la echipe mai bine cotate. Deşi este unul dintre cei mai „vânaţi” jucători, goal-keeper-ul în vârstă de 20 de ani nu ţine neapărat să plece de la Şimleu Silvaniei.
“Într-adevăr, sunt probleme, dar ne revenim încet-încet. Nu suntem pregătiţi fizic, am fost şi lipsiţi de şansă, dar nu disperăm. Dacă se munceşte serios, orice se poate. Sincer, nu-mi fac probleme. Cu Silvania ne salvăm de la retrogradare şi abia apoi mă voi gândi la o eventuală plecare. Aş pleca de la Şimleu doar atunci când va fi bine pentru toate părţile”, este de părere Bogdan Miron.
Întrebat care echipă de top ar prefera-o dintre cele două care s-au arătat interesate de el, goal-keeper-ul “alb-albaştrilor” a dat un răspuns inedit: “Sunt mândru că se vorbeşte despre un transfer al meu la CFR Cluj sau Dinamo. Oriunde ar fi bine, dar e greu. Dacă ar fi să aleg între cele două, aş alege… Steaua, deoarece sunt stelist de mic copil. Dacă nu se poate, însă, mă mulţumesc să joc acolo unde destinul mă va duce. Am doar 20 de ani şi tot viitorul în faţă”.
În vârstă de 20 de ani, Bogdan Miron a sosit la Şimleu Silvaniei în urmă cu un an, ca al treilea portar din lot, după Gabriel Gabor şi Emil Ştef. Ajuns cu şansă titular, goal-keeper-ul originar din Satu Mare a avut prestaţii deosebite, fiind de neînlocuit între buturile Silvaniei. El mai are contract cu gruparea de sub Măgură încă un an şi jumătate, iar în CV-ul său figurează şi echipa de juniori a lui FC Porto, acolo unde a evoluat timp de o jumătate de sezon, în anul 2007.

6 Comments