Connect with us

FOTBAL

Ardealul Crişeni şi AS Juniorii Ip se vor lupta pentru trofeul fazei judeţene a Cupei României

Ardealul a trecut la scor de Someşul Someş Odorhei deşi a evoluat mai bine de o repriză în inferioritate numerică, în timp ce AS Juniorii Ip au trecut la limită de AS Creaca Jac, deşi la pauză avea un avantaj de trei goluri


Miercuri după-amiază au avut loc semifinalele fazei judeţene a Cupei României la fotbal. În această fază s-au calificat AS Juniorii Ip, AS Creaca Jac, Someşul Someş Odorhei şi Ardealul Crişeni. Toate cele patru echipe şi-au dorit să lupte pentru trofeu, mai ales că ar fi fost o premieră câştigarea Cupei pentru fiecare dintre acestea.

S-a simţit dăruirea jucătorilor, iar ambiţiile au atins cote maxime, fapt pentru care au fost eliminări în ambele partide. La Ip, cartonaşele roşii au fost împărţite “frăţeşte”, câte două roşii la fiecare echipă. AS Juniorii Ip a controlat prima repriză cu AS Creaca Jac, iar Vlad Pop, Alexandru Crişan şi Nemeş Berthold au făcut 3 – 0, Ţiclău a redus din diferenţă, dar până la pauză, Ip-ul a mai înscris o dată prin Raul Zmole.

În partea secundă, AS Creaca Jac a dat semne de revenire şi s-a apropiat la un singur gol, însă, AS Juniorii Ip este formaţia care s-a impus şi care s-a calificat în finala competiţiei.

În cealaltă semifinală, Ardealul Crişeni a întâlnit Someşul Someş Odorhei, iar meciul a fost unul crâncen şi foarte disputat, între două echipe bune din fotbalul mic din Sălaj. Părea că echilibrul se va rupe, după ce după prima jumătate de oră, Cristian Unguruşan a fost eliminat de la gazde pentru cumul de cartonaşe galbene.

Însă, în 10, Ardealul a jucat impecabil, iar Cosmin Cozma avea să deschidă scorul cu un şut imparabil, de la aproximativ 25 de metri. Florin Săstraş a realizat dubla la capătul unor acţiuni colective, iar gruparea din Crişeni avea să se impună cu 3 – 0, deşi a evoluat mai bine de o repriză în inferioritate numerică.

Astfel, Ardealul Crişeni şi AS Juniorii Ip sunt formaţiile calificate în finala Cupei României. Cele două se vor lupta luna viitoare pentru trofeu, urmând a fi stabilită data exactă şi locaţia de desfăşurare.


AS Juniorii Ip – AS Creaca Jac 4 – 3 (4 – 1)

Au marcat: Vlad Pop, Alexandru Crişan, Nemes Berthold şi Raul Zmole, respectiv Cristofer Ţiclău, Bogdan Opriş şi Adrian Groza


Ardealul Crişeni – Someşul Someş Odorhei 3 – 0 (0 – 0)

Au marcat: Cosmin Cozma şi Florin Săstraş (2)


loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

More in FOTBAL