Connect with us

DIVIZIA A1

FOTO. SCM Zalău învinge campioana Arcada Galaţi într-o atmosferă de vis şi forţează meciul decisiv

Publicul din Sala Sporturilor a fost electrizant în această seară şi a purtat echipa gazdă spre o victorie superbă în faţa campioanei Arcada Galaţi. SCM Zalău a fost mai bună azi, lucru recunoscut şi de antrenorul gălăţenilor la final de meci. Meciul decisiv se va juca la Galaţi

După eșecul de la Galați, SCM Zalău avea nevoie de o victorie pentru a rămâne în luptă și a forța meciul decisiv. Băieții lui Dragan Kobiljksi au intrat foarte motivați în joc și au reușit să se desprindă pe tabelă. Zălăuanii au avut și cinci puncte avans, scor 17 – 12 sau 20 – 15.

Pentru acest meci, SCM Zalău s-a bucurat de sprijinul unei săli aproape pline, iar publicul a creat o atmosferă extraordinară, poate cel mai electrizant public de la înfiinţarea Sport Club Municipal Zalău. A fost o atmosferă precum în vremurile în care Zalăul se lupta pentru titlu în Divizia A1. Acest lucru a purtat echipa gazdă spre câștigarea primului set, scor 25 – 19.

In setul al doilea, Arcada s-a distanțat rapid și a avut mereu un avans de patru – cinci puncte. La scorul de 13 – 6 pentru gălățeni, Dragan Kobiljksi a solicitat primul timp de odihnă. Zălăuanii au reintrat în meci și s-au apropiat la patru puncte, scor 11 – 15. Și acum a venit rândul lui Sergiu Stancu să ceară timeout. Arcada avea să gestioneze mai bine restul setului și în final a egalat situația la seturi, câștigat setul al doilea cu 25 – 19.

Setul al treilea a fost cel mai echilibrat, iar cele două echipe au mers cap la cap, până când Zalăul s-a desprins la 12 – 10. Echilibrul a persistat pe tot parcursul setului și a fost nevoie de prelungiri pentru stabilirea câștigătoarei. Finalul de set a fost un spectaculos și încins, iar publicul din sala a creat o atmosferă ostilă pentru Arcada. In cele din urmă, SCM avea să se impuna in acest set, scor 32 – 30.

Echilibrat a fost şi setul patru, însă, din nou, publicul a fost la înălţime şi în momentele cheie, SCM Zalău a fost echipa mai bună şi cea care avea să câştige şi setul, dar şi meciul.

S-a terminat 3 – 1 pentru SCM Zalău, iar seria este la egalitate, scor 1 – 1. Astfel, este nevoie de meci decisiv pentru a se stabili ce echipă intră în lupta pentru medalii şi ce echipă intră în lupta pentru locurile 5 – 8.

SCM Zalău – Arcada Galaţi 3 – 1 (19, -19, 30, 18)

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

More in DIVIZIA A1