

Alarmă la o unitate școlară din județul Sălaj, acolo unde o elevă a găsit azi dimineaţă un vierme mare în mâncarea primită prin Programul “Masa Caldă”. Autoritățile locale au trimis probe la DSP și se așteaptă rezultatele
Începând din luna noiembrie 2022, comuna Someş-Odorhei a intrat în Programul “Masa Caldă”, în care se mai află unităţi şcolare din alte 14 comune din Sălaj. Astfel, cei peste 300 de şcolari şi preşcolari din şcolile şi grădiniţele din localităţile Someş-Odorhei, Domnin şi Şoimuş beneficiează zilnic de o masă caldă.

Mămăliguţă şi ostropel cu carne de pui, dar şi cu… vierme
Licitaţia pentru firma de catering care livrează mâncarea a fost câştigată de restaurantul Cassa Ando din Jibou, după ce înainte de acest program copilaşii de la grădiniţele din comună serveau mâncare de la restaurantul Andreea’s Jibou.
În cursul zilei de joi, 16 martie, la Școala Gimnazială “Vasile Lucăcel” Someș-Odorhei a fost înregistrat un caz revoltător. În timp ce elevii serveau masa caldă, este vorba de mămăliguţă şi ostropel cu carne de pui, o elevă din clasa a VII-a ar fi găsit în caserolă un vierme mare.

Cadrele didactice, dar şi copiii şi – mai ales – părinţilor lor s-au alarmat rapid. Conducerea şcolii a decis ca niciun copil să nu mai mănânce din respectivul meniu. Mai mulţi părinţi sunt revoltaţi de această situaţie, mai ales că unii copii ar fi spus acasă că mâncarea nu este prea bună.

Primarul Ioan Şandor: “Eu cred că a fost un caz unic“
Prompt, a intervenit şi Primăria comunei, cea care a semnat contractul cu firma de catering din Jibou. Astfel, primarul Ioan Şandor a participat la o şedinţă la şcoală, alături de directorul unităţii – Sergiu Ghiurco, dar şi cu administratorul firmei de catering. Au fost verificate toate porţiile, adică peste 300 de porţii, şi nu au mai fost descoperite alte cazuri.
Oricum, administraţia locală a luat legătura cu Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Sălaj şi mai multe probe au fost transmise pentru analize.
“Au fost verificate cele peste 300 de pacheţele şi într-un singur loc a fost găsit ceva suspect. A fost un caz unic. Educatoarele au verificat fiecare porţie şi nici nu le-a mai dat mâncare la copii. Fiecare a mâncat ce a adus de acasă. Noi am luat legătura cu firma care se ocupă de pachete, dar am luat legătura şi cu DSP. A fost trimisă o probă şi acum aşteptăm să vedem ce concluzii vor trage cei de la Direcţia de Sănătate”, a spus primarul Ioan Şandor pentru ziarul Ştirile din Sălaj.

Administratorul firmei de catering: “Considerăm că e vorba de un caz de rea-voinţă şi nu e vorba de o lipsă de calitate”
De cealaltă parte, administratorul de la firma de catering stă linişt şi spune că mâncarea livrată copiilor din Someş-Odorhei a fost conformă şi, pentru siguranţă, chiar a trimis probe de autocontrol la DSP. Acesta crede că în acest caz ar fi vorba de rea-voinţă, precizând că o singură porţie de mâncare a avut probleme, în condiţiile în care toată mâncarea s-a făcut în aceeaşi oală.
“Nu avem nici o obiecție de făcut până nu vedem exact ce s-a întâmplat acolo, pentru că şi noi am trimis niște probe de verificat direct la D.S.P. Vrem să verificăm dacă mâncarea este conformă – cum de fapt noi ştim că a fost. Noi avem siguranță 100% că s-a trimis mâncare conformă. Tocmai de aceea am făcut noi probe de autocontrol și așteptăm rezultatul analizelor. Am trimis probe la Sanepid imediat după livrare, după ce am fost contactaţi despre cazul de la Someş-Odorhei. Am trimis cinci eşantioane ca să se poată face o cercetare mai amănunţită şi legală în baza lor. Aşteptăm analizele şi un control, că aşa e firesc, dar noi considerăm că e vorba de un caz de rea-voinţă şi nu e vorba de o lipsă de calitate. Din 255 de caserole livrate astăzi, doar una a fost cu probleme. Şi toată mâncarea a fost făcută la comun, aşa că…
Cu așa ceva nu ne-am mai confruntat. Nu spun că cine nu lucrează, nu greșește pentru că ar fi anormal, cu precădere la copii. Noi vrem să ne asigurăm legal din toate punctele de vedere. Problema nu ţine de noi. Ne pare rău, pentru că suntem demult pe piaţă şi nu ne-am confruntat cu astfel de probleme niciodată. Ca să vă spun aşa, din această mâncare am trimis şi la copiii mei, acasă”, a menţionat Andrei Mureşan, administratorul de la Casa Ando.

Ligia Marincaş – director executiv la Direcţia de Sănătate Publică: “Doar într-o singură caserolă s-a găsit un viermișor”
“Probele nu au ajuns deocamdată la noi, dar din câte știu veterinarii au mers acolo… Aceasta, având în vedere că era vorba doar de mâncare şi nu există nici un bolnav, iar ceilalți copii n-au sesizat nimic în caserole. Nu a fost neapărat treabă de sănătate. Cei de la DSVSA se ocupă de recolte, iar noi intervenim doar dacă sunt copii bolnavi. Dar copiii au mâncat toți și s-au simțit bine – doar într-o singură caserolă s-a găsit un viermișor. O să se verifice ceea ce se întâmplă dacă viermele ăla a fost de la firmă sau dacă a fost din alt context”, a punctat dr. Ligia Marincaş, directorul executiv al DSP Sălaj.
Este adevărat că, în cursul zilei de joi, la Someş-Odorhei s-a deplasat un inspector de la DSVSA Sălaj, care a recoltat probe din 255 de caserole. La prima vedere, totul a fost conform, exceptând acea caserolă în care a fost găsit viermele. Aşteptăm să vedem cum vor fi şi analizele, însă mai mulţi părinţi sunt nemulţumiţi de serviciile oferite de firma de catering…
