Connect with us

Social

REPORTAJ. Investiţii importante la Cehu Silvaniei în infrastructura rutieră. FOTO

Cu bani de la bugetul local sau cu surse de finanţare externe, Primăria oraşului Cehu Silvaniei a investit şi continuă să investească masiv în infrastructura rutieră. Mai multe străzi din oraş au fost asfaltate pentru prima dată, iar tot la acest capitol, autorităţile locale au primit nu mai puţin de 20 de milioane de lei pe Programul “Anghel Saligny” pentru modernizarea drumurilor şi străzilor. Pe lângă infrastructură, administraţia locală pune accent şi pe alte domenii, astfel că în oraş se va construi un bloc ANL, o creşă nouă, staţii de încărcare pentru autovehicule electrice, dar şi un bazin de înot

Mult timp, oraşul Cehu Silvaniei a fost un oraş cenuşiu. Încet-încet, acesta începe să-şi recapete culorile. Sigur, este mult de muncă până ca oraşul să revină la “gloria” de altă dată. Însă, sub administraţia condusă de Bálint Ervin, proiectele de dezvoltare încep să se adune, iar după câteva investiţii finalizate, la Cehu Silvaniei se află în derulare sau în curs de implementare aproape 20 de proiecte, menite să asigure dezvoltarea oraşului şi creşterea nivelului de trai. S-au făcut şi se fac în continuare investiţii masive în infrastructura rutieră, iar administraţia locală îşi doreşte şi construirea unui bazin de înot, construirea unei creşe, reabilitarea şi modernizarea şcolilor, înfiinţarea unor staţii de încărcare pentru autovehiculele electrice, modernizarea iluminatului public şi multe altele. Multe dintre ele au fost deja aprobate, în timp ce altele se află în curs de aprobare. Toate aceste proiecte necesită timp şi nu se pot concretiza peste noapte, mai ales că, după cum spune primarul Bálint Ervin, administraţia locală actuală a lucrat intens la o multitudine de proiecte, pentru că în momentul în care a venit la conducere, proiectele de dezvoltare cam lipseau.

Mai multe străzi din oraş au fost asfaltate pentru prima dată

Primul proiect realizat de administraţia condusă de Bálint Ervin a fost asfaltarea drumului spre localitatea Motiş. Este un drum de aproape 1,5 km, iar proiectul a fost finalizat la doar două săptămâni de când actuala administraţia şi-a intrat în rol! A fost un proiect a cărui valoare a trecut de 380.000 de lei şi s-a realizat cu bani de la bugetul local.

Tot la capitolul modernizare infrastructură rutieră trecem şi străzile Ady Endre şi Mihai Eminescu, două străzi legate, care împreună au aproximativ 1,8 km lungime. Cele două străzi au fost asfaltate pentru prima dată, iar modernizarea acestora a costat peste 1 milion de lei, investiţia fiind realizată cu bani de la bugetul local.

Anul trecut, administraţia locală a reuşit să finalizeze şi lucrările în cadrul proiectului de modernizare a străzilor 8 Martie, 1 Decembrie plus parcarea din spatele Casei de Cultură, Cloşca, Someşului, Sándor Petőfi şi Păcii. S-a asfaltat şi în jurul spitalului, inclusiv în faţa Centrului de Permanenţă. În total, străzile însumează o distanţă de 4 km.

Tot la acest capitol trebuie menţionat faptul că autorităţile locale au efectuat lucrări de nivelare a drumurilor vicinale din satele Motiş, Nadiş, Ulciug şi Horoatu Cehului, iar acum acele drumuri au devenit practicabile.

“Persoanele care locuiesc pe aceste străzi s-au declarat mulţumite de execuţia lucrărilor. Este un proiect frumos, cu lucrări de calitate şi suntem mulţumiţi”, spune primarul Bálint Ervin.

Parcuri modernizate în cartierele Avram Iancu şi 1 Decembrie

Autorităţile locale şi-au propus să schimbe faţa oraşului şi prin amenajarea a două parcuri în cartierele Avram Iancu şi 1 Decembrie. Astfel, în cele două locaţii au fost achiziţionate echipamente de joacă noi, leagăne, băncuţe, tobogane etc.

Parcurile au fost împrejmuite, iar echipamentele vechi au fost înlocuite cu altele noi. Şi aceste lucrări au fost efectuate cu ajutorul serviciului propriu de muncitori din Primărie, serviciu care are şapte oameni angajaţi. Cu ajutorul acestora, Primăria face o economie la bugetul local.

Totodată, s-a modernizat şi parcul din centrul oraşului, unde se află Trezoreria, Finanţele şi Şcoala Gimnazială „Andrei Mureşanu”.

S-au pavat trotuarele

O altă investiţie derulată cu bani de la bugetul local şi realizată cu ajutorul echipei de muncitori de la Primărie este pavarea trotuarelor. Peste 1.200 de metri pătraţi de pavaj a fost achiziţionaţi de autorităţile locale care au fost folosiţi pentru pavarea trotuarelor din oraş, în anul 2022 reuşind să se finalizeze trotuarele din faţa BRD, CEC şi pe strada 1 Decembrie.

 Tot cu bani de la bugetul local, s-au achiziţionat 5 platforme moderne pentru colectarea selectivă a deşeurilor. Investiţia s-a ridicat la peste 87.000 de lei, platformele fiind situate în cartierul Avram Iancu (2), cartierul 1 Decembrie, strada Unirii şi cartierul Victoriei.

Alte 12 străzi urmează să fie reabilitate

Administraţia locală are pregătite şi alte proiecte pentru dezvoltarea oraşului, precum reconfigurarea şi modernizarea de spaţii verzi şi trotuare pe străzile Gheorghe Pop de Băseşti şi cartierul Avram Iancu – Tronson bloc T2 – T14, aici urmând a se amenaja şi parcări. Investiţia se realizează cu bani de la bugetul local.

Totodată, autorităţile au pregătit un proiect pentru modernizarea a 12 străzi din oraş. Este vorba despre străzile Ady Endre, Arenei, Depoului, Izvorului, Nucilor, Drágffy János, Ciocârliei, Livezilor, Eroilor, Prunilor şi a drumului vicinal nr. 4 Mogoroş (Tronson 1 şi 2) din oraşul Cehu Silvaniei.

Un alt proiect întocmit de administraţia locală este eficientizarea energetică a Şcolii Gimnaziale „Gyulaffy László”  corp 1 şi corp 2. Proiectul a fost depus la Fondul de Mediu şi până la final de februarie, autorităţile speră să primească un răspuns. Clădirea şcolii ar urma să fie anvelopată, urmând a se schimba geamurile şi acoperişul.

Se modernizează străzile Crişan şi Cetăţii

Administraţia locală continuă dezvoltarea infrastructurii rutiere din oraş, iar două străzi sunt în curs de modernizare. Astfel, străzile Crişan şi Cetăţii urmează să fie asfaltate. Autorităţile locale au împărţit strada Crişan în două loturi, primul lot urmând a se asfalta cu bani de la bugetul local, pentru ca al doilea lot să se asfalteze prin Programul „Anghel Saligny”. Aceasta pentru că aici era o porţiune în care se executau lucrări de extindere a reţelelor de apă şi canalizare. 

Parcări amenajate la două şcoli

Alte lucrări importante care au fost executate în oraş sunt amenajarea a două parcări, una la Şcoala Gimnazială „Andrei Mureşanu” şi una la Şcoala Gimnazială „Gyulaffy László” din oraş. Autorităţile locale au conştientizat periculozitatea în faptul că părinţii trebuiau să oprească maşina pe carosabil pentru a-şi lăsa copiii la şcoala şi asta reprezenta un pericol.

Tocmai de aceea, la ambele şcoli au fost amenajate câte o parcare, astfel încât, părinţii care-şi aduc copiii la şcoala cu autoturismul să poată parca liniştiţi şi copiii să ajungă în siguranţă la şcoală. La Şcoala Gimnazială „Gyulaffy László” s-au amenajat 18 locuri de parcare, în timp ce la Şcoala Gimnazială „Andrei Mureşanu” s-au creat 13 locuri de parcare.

„Sunt investiţii foarte utile pentru părinţii care îşi aduc copiii la şcoală cu autoturismul, deoarece până la realizarea lucrărilor, aceştia trebuiau să se oprească cu maşinile în drum şi era periculos. Sunt proiecte realizate cu ajutorul echipei de muncitori din cadrul Primăriei. Parcările pot fi folosite depărinţi, dar şi de cadrele didactice”, declară primarul oraşului Cehu Silvaniei.

Peste 20 de milioane de lei finanţare pe Programul “Anghel Saligny”

Pe programul guvernamental, Primăria Cehu Silvaniei a primit finanţare pentru opt proiecte de infrastructură rutieră în valoare de 23,5 milioane de lei. 20 de milioane lei vin de la Guvern, 3,5 milioane fiind contribuţie de la bugetul local.

Prin acest program s-au câştigat proiecte pentru modernizarea străzii George Coşbuc, modernizarea Drumului Comunal DC 16 din localitatea Nadiş, reabilitarea trotuarelor cu dale, rigole şi acces pentru imobile pe strada Gheorghe Doja (tronsonul I şi II), reabilitarea trotuoarelor cu rigole şi acces la imobile pe strada Petofi Şandor (tronsonul I şi II), modernizarea străzii Crişan (lot II), modernizarea străzii Bartok Bela, modernizarea Drumului Comunal DC 11 Ulciug, strada 7 şi 9 din Nadiş şi modernizarea străzii Câmpului.

Lucrările la reţelele de apă şi canalizare sunt pe final. În februarie se face recepţia lucrărilor

Proiectele de anvergură au fost extinderile la reţelele de apă şi canalizare pe câteva străzi din oraş, dar în special, în cele patru sate aparţinătoare.

Proiectul de canalizare este pe PNDL II, în timp ce la reţeaua de apă s-au obţinut fonduri europene, iar lucrările se află la final. După cum ne-a informat primarul Bálint Ervin, în luna februarie urmează să aibă loc şi recepţia lucrărilor.

Odată finalizate lucrările, cele două reţele vor fi date în administrarea Companiei de Apă, care va continua cu branşarea cetăţenilor la reţele.

Tot cu fonduri europene, administraţia locală reabilitează şi modernizează Liceul Tehnologic „Gheorghe Pop de Băseşti”.

Lucrări de modernizare la Casa de cultură din Cehu Silvaniei şi căminul cultural din Nadiş

În ultimul an, administraţia locală a intervenit şi pentru lucrări de modernizare la Casa de cultură din oraş, dar şi la căminul cultural din satul Nadiş. Astfel, la căminul din Nadiş au fost efectuate lucrări de modernizare la exteriorul clădirii, precum anvelopare, dar s-a construit şi o terasă din lemn.

La Casa de cultură din Cehu Silvaniei s-a făcut o investiţie ceva mai mare, de aproximativ 37.000 de lei, fiind achiziţionate draperii noi, aparate de aer condiţionat, precum şi alte lucrări în interior. Investiţiile au fost realizate cu bani de la bugetul local.

Tot cu bani de la bugetul local, administraţia locală a făcut o investiţie de 30.000 de lei la capela din oraş, reuşind să se închidă lateralele terasei de la capelă, din cauza faptului că era un curent puternic acolo.

Bazin de înot pe strada George Coşbuc

Administraţia condusă de Bálint Ervin a întocmit aproape 20 de proiecte de când se află la conducere. Pentru unele a primit deja aprobare, alte sunt în curs de aprobare.

Unul dintre proiectele de anvergură pentru care administraţia locală este optimistă că va primi finanţare este construirea unui bazin de înot prin Compania Naţională de Investiţii.

Proiectul se află pe lista sinteză de la CNI. De precizat că prin CNI se face o astfel de investiţie şi la Jibou, astfel că sunt şanse mari ca Cehu Silvaniei să primească un răspuns pozitiv la această solicitare.

Investiţie de 3 milioane de lei pentru iluminatul public

Un alt proiect important, pentru care Primăria a primit deja aprobare şi chiar a semnat contractul de finanţare, este cel de modernizare a iluminatului public. E un proiect câştigat pe Fondul de Mediu cu o valoare de peste 3 milioane de lei. Termenul de execuţie este de 12 luni, iar până în 2024 ar trebui finalizat.

În proiect, e cuprins atât oraşul Cehu Silvaniei, cât şi satele aparţinătoare. Se vor schimba toate corpurile de iluminat, iar prin această investiţie autorităţile locale estimează că vor face o economie însemnată la bugetul local, costurile urmând să scadă cu până la 55%!

Din acest an, taxele şi impozitele pot fi plătite online

Un alt proiect cu finanţare europeană, în valoare de 200.000 de euro, este implementarea unui sistem prin care locuitorii UAT Cehu Silvaniei să îşi poată plăti taxele şi impozitele în mediul online.

Aceasta, fără ca cetăţenii să fie nevoiţi să se deplaseze la Primărie şi să fie nevoiţi să stea la cozi. Prin ghişeul.ro, cetăţenii îşi pot plăti datoriile online, sistemul fiind finalizat în luna decembrie 2022.

Internet gratuit în oraş prin fonduri europene

Printr-un proiect pe fonduri europene, Wifi4UE, în valoare de 15.000 de euro, administraţia locală a implementat în mai multe locuri publice puncte în care există internet gratuit.

Mai exact, sunt patru puncte în centrul oraşului. Mai sunt puncte cu internet gratuit în zona AquAngar, pe strada George Coşbuc, zona Peco Petrom, Motiş, Nadiş şi Ulciug.

Creşă şi staţii de încărcare pentru autovehicule electrice prin PNRR

Prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Primăria îşi doreşte construirea unei creşe.

Proiectul a fost aprobat, însă, fondurile s-au epuizat, astfel că autorităţile locale aşteaptă alocarea de noi fonduri pe această axă pentru a putea demara lucrările în cadrul acestui proiect. Creşa urmează să fie construită pe strada George Coşbuc.

Tot pe PNRR, Primăria Cehu Silvaniei îşi doreşte amplasarea mai multor staţii de încărcare pentru autovehiculele electrice. Şase sunt în total, două lângă Primărie, una la intrare în oraş dinspre Zalău, două în cartierul Avram Iancu şi în faţa magazinului CBA.

Se construieşte un bloc ANL în oraş

O altă investiţie importantă pentru Cehu Silvaniei este construirea unui bloc ANL în oraş. Proiectul este câştigat şi a început licitaţia pentru execuţia lucrărilor, după cum spune primarul oraşului.

Blocul ar urma să aibă 20 de apartamente, iar construcţia trebuie finalizată în 12 luni. Blocul ANL se va contrui în spatele Bisericii Reformate, lângă blocul T13, pe vechiul amplasament unde a fost prevăzut un bloc ANL încă din anul 2008.

Din cele 20 de apartamente, 10 sunt destinate pentru tinerii specialişti din sănătate, iar alte 10 apartamente vor fi ocupate de tineri care profesează în învăţământ. ANL se va ocupa de construcţia propriu-zisă a blocului, în timp ce în atribuţia autorităţilor locale revine asigurarea unei parcări cu 20 de locuri, dar şi asigurarea infrastructurii, apă, canal, iluminat sau energie electrică.

“Consider că nu avem motive să ne fie ruşine. Cred că s-au realizat foarte multe în cei peste doi ani de mandat. Din moment ce noi în anul 2021 a trebuit să muncim la proiecte, pentru că nu am avut proiecte şi am reuşit să rezolvăm mai bine de jumătate din proiectele înşirate, eu zic că este o realizare frumoasă”.

Bálint Ervin – primarul oraşului Cehu Silvaniei

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

More in Social