Connect with us

Social

Un bărbat din Vietnam şi un bărbat din Bangladesh, depistaţi pe raza judeţului Sălaj în situaţii ilegale

Cei doi asiatici au fost depistați în situaţii ilegale – zilele trecute – de polițiștii de imigrări din Sălaj, în cooperare cu structurile cu atribuții în domeniu. Unul dintre bărbaţi este obligat să părăsească ţara în mai puţin de o lună, iar celălalt a fost amendat şi îndrumat către structura de imigrări în vederea reglementării dreptului de ședere

La data de 2 februarie, polițiștii din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Sălaj, în cooperare cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Sălaj, au desfășurat o acțiune ce a avut ca scop prevenirea și combaterea șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor pe teritoriul României.

În cadrul activităților întreprinse a fost depistat un bărbat de 21 de ani, din Bangladesh, care desfășura activități lucrative la o societate comercială, de pe raza de competență. Din verificări a reieșit că angajatorul nu a obținut aviz de angajare în muncă pentru activitatea desfășurată de străin.

Ca urmare a celor constatate, reprezentantul societății a fost sancționat cu avertisment, iar pe numele străinului a fost emisă decizie de returnare cu termen de plecare voluntară în 30 de zile.

O zi mai târziu (3 februarie a.c.), polițiștii de imigrări, împreună cu polițiști din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Sălaj, au depistat în situații ilegale un bărbat de 47 de ani, din Vietnam, care avea permisul de ședere expirat. Persoana în cauză a fost sancționată cu 1.200 de lei, fiind îndrumată către structura de imigrări în vederea reglementării dreptului de ședere.

Biroul pentru imigrări al judeţului Sălaj anunţă că acțiunile polițiștilor de acest gen vor continua și în perioada următoare.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

More in Social