Connect with us

DIVIZIA A1

SCM Zalău se întoarce cu un punct de la Constanţa

Gruparea de sub Meseş a condus cu 2 – 1 la seturi, însă, nu a mai avut forţa necesară de a mai câştiga un set pentru a-şi adjudeca victoria, iar constănţenii s-au impus în prelungiri. Totuşi, Zalăul obţine un punct important, într-o deplasare dificilă


Zalău şi Constanţa sunt două oraşe cu tradiţie în voleiul masculin românesc, iar în anii trecuţi, echipele din cele două oraşe se luptau pentru supremația în prima ligă. Au trecut acele vremuri, dar, mereu disputele dintre echipele celor două oraşe au fost dueluri interesante şi echilibrate. La Constanţa, la fel ca şi la Zalău, s-a pornit un proiect nou, iar echipa abia a revenit în prima ligă în vara trecută.

CSM Constanţa şi SCM Zalău s-au întâlnit prima dată în turul de campionat, atunci când zălăuanii au reuşit să se impună cu 3 – 1. În această seară, în oraşul de la malul Mării Negre a avut loc şi partida retur. SCM venea după victoria facilă cu Ştiinţa Bucureşti, dar după un drum lung şi obositor până la Constanţa, în timp ce gazdele din această seară veneau după un eşec suferit pe terenul lui Dinamo.

Aşa cum era de aşteptat, duelul a fost extrem de echilibrat. Cele două combatante au mers cap la cap până la 9 – 9, după care Zalăul s-a desprins trei puncte, iar antrenorul Constanţei a cerut timeout. Degeaba, pentru că oaspeţii s-au distanţat şi mai mult pe tabelă şi aveau să se impună în primul set cu 25 – 17.

În setul al doilea, CSM Constanţa a fost echipa mai precisă şi mai exact, atât la blocaj, cât şi la atac sau preluare şi a egalat situaţia la seturi. Însă, elevii lui Dragan Kobiljski au reuşit un set trei foarte bun pe care aveau să-l câştige cu 25 – 21. SCM avea 2 – 1 la seturi şi un punct asigurat din această confruntare.

Uşor-uşor a început să se simtă oboseala la jucătorii Zalăului, iar gazdele au egalat din nou situaţia la seturi şi a fost nevoie de set decisiv pentru a fi stabilită câştigătoarea, set pe care aveau să-l câştige tot gazdele.

Alexandru Ionescu a fost cel mai bun marcator al Zalăului, cu 16 puncte reuşite.

CSM Constanţa – SCM Zalău 3 – 2 (-17 – 25; 20; -21; 20; 8)

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

More in DIVIZIA A1