

Gruparea condusă de Adrian Brîglezan şi Flore Pop a trecut în ultimul act de VLD Trans Baia Mare, după ce a reuşit să revină de la 0 – 1 în repriza secundă. Câştigătoarea primei ediţii a Memorialului a oferit şi cel mai bun jucător şi cel mai bun portar al turneului, în persoanele lui Ciprian Pavel, respectiv Bogdan Porumb
În perioada 28 – 29 ianuarie, sala de sport din Someş Odorhei a găzduit prima ediţie a Memorialului “Marius Chechedi”. 94 Generation a fost echipa organizatoare, în colaborare cu Primăria comunei Someş Odorhei şi a Asociaţiei Judeţene de Minifotbal Sălaj.
Nu mai puţin de 24 de echipe s-au înscris la această primă ediţie, acestea fiind împărţite în opt grupe a câte trei echipe fiecare. Primele două clasate din fiecare grupă s-au calificat mai departe în optimile de finală, unde s-a jucat în sistem eliminatoriu, un singur meci.
Competiţia de minifotbal a fost un real succes, feedback-ul echipelor participante fiind unul pozitiv şi care motivează organizatorii să continue această competiţie şi anii următori.
A fost o primă ediţie cu de toate. Echipe multe, jucători de calitate, meciuri spectaculoase şi arbitri de top din judeţ, în frunte cu Nicolae Chiş Ciure (arbitru internaţional de minifotbal), Flavius Seiche, Adrian Iancău sau Ionuţ Lipou.
Finală spectaculoasă
După meciuri pline de suspans şi cu multă ambiţie şi dăruire din partea tuturor echipelor, în finală au ajuns Time Caffe Jibou şi VLD Trans Baia Mare. A fost o finală spectaculoasă, iar băimărenii au fost cei care au deschis scorul, în minutul 9, prin Casian Bere. Însă, Time Caffe avea să revină în partea secundă, după golurile reuşite de Ciprian Pavel (‘18) şi Alexandru Turcu (‘27). Astfel, echipa condusă de Flore Pop şi Adrian Brîglezan a câştigat prima ediţie a Memorialului.
Invitaţi speciali la festivitatea de premiere
După încheierea finalelor a avut loc festivitatea de premiere la care au fost invitaţi Ioan Onicaş – preşedintele Federaţiei Române de Minifotbal, Ioan Şandor – primarul comunei Someş Odorhei, dar şi Vlad Paşcalău – viceprimarul oraşului Jibou.Ioan Onicaş a fost cel care a înmânat premiile echipelor câştigătoare.
S-au acordat premii individuale
Organizatorii au oferit şi premii individuale la această primă ediţie. Astfel, Bogdan Porumb (Time Caffe) a fost desemnat cel mai bun portar al turneului.
Golgheterul competiţiei a fost Emanuel Seran de la FC Chieşd.
Premiul de cel mai bun jucător i-a revenit lui Ciprian Pavel de la Time Caffe. Reamintim faptul că Ciprian Pavel a fost desemnat cel mai bun jucător şi de la Memorialul Radu Gog, de la începutul acestei luni. Nu în ultimul rând, Vlad Şchiop (VLD Trans Baia Mare) a fost desemnat cel mai bun conducător.
Competiţia a fost una caritabilă şi toate încasările urmează să fie donate Asociaţiei “Suntem părinţi! Nouă ne pasă!” din oraşul Jibou, asociaţie care ajută la recuperarea copiilor cu dizabilităţi şi cerinţe speciale.
Declaraţii după prima ediţie a Memorialului “Marius Chechedi”
Vlad Ortelecan – membru în Comisia de Organizare: ”Toate echipele s-au ridicat la standarde înalte”
“Competiția sportivă care a avut loc weekend-ul trecut, în memoria prietenului nostru Marius Chechedi,a fost un real succes. Totul a decurs conform programului și fără niciun fel de incidente. Modul în care echipele s-au pregătit, prestanța jucătorilor și dedicarea, ne-au dat speranță și ne-au demonstrat că a meritat orice sacrificiu privind organizarea acestei competiții. Toate echipele s-au ridicat la standarde înalte, prezentându-se cu jucători de mare valoare și foarte profesioniști, iar acest lucru nu a făcut decât să ne bucure tare. Pe această cale dorim să aducem mulțumiri tuturor echipelor și jucătorilor pentru toată implicarea! Totodată, mulțumim Asociației Județene de Minifotbal Sălaj, în mod special domnului Ioan Onicaș, Președintele Federației Române de Minifotbal, pentru faptul că au fost alături de noi pe parcursul celor două zile de turneu. Multumim arbitrilor: Chiș – Ciure Nicolae, Lipou Ionuț, Seiche Flaviu și Iancău Adrian, pentru profesionalismul de care au dat dovadă și pentru modul în care au gestionat meciurile, fiind nevoie de implicarea lor, având în vedere echipele bine pregătite. Mulțumim domnului primar Șandor Ioan și primăriei comunei Someș – Odorhei, pentru toată implicarea și pentru prezența acestuia, și nu în ultimul rând, domnului viceprimar al orașului Jibou care ne-a susținut la rândul acestuia. Mulțumim tuturor sponsorilor, celor implicați în organizare, celor care au venit să susțină echipele și să aducă un omagiu lui Marius. Nu în ultimul rând, vreau să mulțumesc întregii echipe 94’ Generation pentru tot ceea ce au făcut pentru buna desfășurare a acestei competiții, pentru implicare și profesionalism. Am demonstrat că suntem cu adevărat o echipă și că doar împreună am reușit să ducem la bun sfârșit prima ediție a acestui memorial. Vă mulțumim și sperăm să ne revedem cu bine la următoarea ediție!”
Ioan Onicaş – preşedintele Federaţiei Române de Minifotbal: “O competiţie reuşit, cu un număr surprinzător de mare de echipe participante. Felicitări tuturor factorilor implicaţi”
,, O competiție reușită, cu un număr surprinzător de mare de echipe participante, la un eveniment aflat la prima ediție. Se pare că iubitorii și practicanții jocului de minifotbal din Sălaj au dat dovadă încă o dată de sensibilitate când e vorba despre acte de caritate, de solidaritate. Dovada stau Memorialul Radu Gog și Memorialul Otto Anderco, competiții devenite de tradiție în sportul de masă sălăjean. Am fost surprins de sportivitatea de care au dat dovada participanții. Am văzut aprecieri și referințe pozitive venite de la echipele participante, în mod special la cele venite din afara județului. Felicitări tuturor factorilor implicați, Primăriei Someș Odorhei, membrilor asociației 94 Generation, în frunte cu Vlad Ortelecan și a celorlalți implicați în organizare. Competiția a avut și o semnificație aparte, fiind prima acțiune finalizată, în care Asociația Județeană de Minifotbal Sălaj, o organizație recent afiliată la Federația Română de Minifotbal, a fost un partener în realizarea acestui reușit eveniment sportiv. Un arbitraj foarte bun realizat de cei prezenți, în frunte cu arbitrul internațional de minifotbal, Chiș-Ciure Nicolae. Succes în continuare !”
Vlad Paşcalău – viceprimarul oraşului Jibou “Îi felicit pe organizatori, colegii mei din echipa Generaţia ‘94”
“Prima ediție a “Memorialului Marius Chechedi” s-a încheiat cu gala de premiere a echipelor câștigătoare, la care am avut onoarea de a participa alături de președintele Federației Române de Minifotbal, domnul Ioan Onicaș, domnul Șandor Ioan, primar al comunei Someș-Odorhei, dar și a familiei Chechedi, greu încercată de pierderea lui Marius. În competiție s-au înscris 24 de echipe, iar scopul acesteia a fost de a aduce un omagiu celui care ne-a fost prieten, coechipier și camarad, Marius Chechedi, care mult prea devreme a părăsit această lume, în urma unui tragic accident de circulație produs în anul 2017. Marius, vei rămâne veșnic în inimile noastre! Îi felicit pe această cale pe organizatori, colegii mei din echipa Generația ’94 și în special pe Vlad Ortelecan, care au dovedit încă o dată că prietenia trece dincolo de moarte și care și-au dorit să-și amintească de fostul lor coleg, printr-un gest caritabil, deoarece sumele strânse cu ocazia acestui eveniment vor fi donate unei asociații non-profit pentru ajutorarea persoanelor vulnerabile!
Optimi de finală:
94 Generation – ACS Bănişor-Peceiu 3 – 2
Silvania Cehu Silvaniei – Golden Boys 1 – 3
ASC Rechinii – CS Galacticos 0 – 3
Regina Dacica – Speed Boys 1 – 0
Mărcuş Logistic – Someş Odorhei 3 – 1
VLD Trans B.M. – FC ViperX 4 – 0
Time Caffe – SCO Jibou 1 – 0
FC Chieşd – Viper Surduc 5 – 1
Sferturi de finală:
94 Generation – Time Caffe 0 – 2
CS Galacticos – Regina Dacica 5 – 1
Mărcuş Logistic – VLD Trans 0 – 1
Golden Boys – FC Chieşd 0 – 2
Semifinale:
Time Caffe – CS Galacticos 4 – 3 d.l.d.
VLD Trans – FC Chieşd 2 – 1
Finala mică:
CS Galacticos – FC Chieşd 0 – 2
Finala:
Time Caffe – VLD Trans 2 – 1
Time Caffe: Bogdan Porumb – Alexandru Pop, Ionuţ Blaga, Cristian Ţurcaş, Kallai Viorel, Alex Turcu, Sergiu Elekeş, Răzvan Birta, George Marian, Ciprian Pavel, Cristian Mureşan, Ciprian Roja, Andrei Petruş şi Radu Blaga. Delegat: Flore Pop. Conducător: Adrian Brîglezan
VLD Trans: Darius Ponde, Dan Cudan, Casian Bere, Cristian Mihali, Alexandru Ivasiuc, Gabriel Borode, Sorin Barşovan, Andrei Moldovan şi Vlad Schiop. Delegat: Vlad Şchiop
FC Chieşd: Raul Chiş – Andrei Morar, Alex Pop, Ionuţ Chiş, Bogdan Spin, Emanuel Seran, Darius Turbuţ, Szeredai Tibor şi Flaviu Duma. Delegat: Andrei Morar
