Connect with us

DIVIZIA A1

FOTO. Victorie facilă pentru SCM Zalău cu Ştiinţa Bucureşti

Gruparea de sub Meseş a fost hotărâtă să închidă cât mai repede acest meci, pentru a-şi putea îndrepta atenţia spre jocul de sâmbătă, unul mult mai greu, la CSM Constanţa. În această seară, Zalăul a trecut uşor de Ştiinţa Bucureşti, formaţie aflată pe locul 10 în Divizia A1. A fost un meci special pentru zălăuanul Daniel Bode, care şi-a făcut debutul în prima ligă, reuşind şi punctul cu care SCM a închis meciul


După meciurile grele cu Explorări Baia Mare și Arcada Galați, SCM Zalău a avut parte de un adversar mult mai facil în această după amiază, când în Sala Sporturilor din Zalău a întâlnit Știința București, formație clasată pe locul 10 în Divizia A1, cu doar 6 puncte acumulate.

In aceste condiții, băieții lui Kobiljksi au încercat să închidă cat mai rapid acest joc, pentru a-și putea îndrepta atenția spre jocul de sâmbătă, unul mult mai dificil, in deplasare la CSM Constanța.

Zălăuanii au început foarte motivați meciul cu bucureștenii și în primul set le-a ieșit aproape tot. Dragan Kobiljksi a început cu sextetul de bază, dar pe parcurs au mai intrat și jucători care au prins mai puține minute, precum Silviu Grigoraș sau libero-ul Cristian Porumb. Doar 10 puncte aveau să reușească oaspeții in primul set.

În setul al doilea, meciul a fost mult mai echilibrat și cele două echipe au mers cap la cap până la 11 – 11, după care SCM s-a desprins la trei lungimi, 16 – 13. Știința a revenit și a egalat din nou, iar Dragan Kobiljksi a solicitat timp de odihnă. Zalăul a reușit în cele din urmă să închidă setul după două puncte consecutive reușite de Alexandru Ionescu, scor 25 – 19.

Pentru setul al treilea, antrenorul Zalăului a efectuat două modificări, iar în locurile lui Pupart și Cveticanin au intrat Ionescu și Cuciureanu. De altfel, pe serviciul căpitanului Vlad Cuciureanu, SCM avea să se desprindă la 6 – 0. Setul avea să decurgă in favoarea Zalăului, iar diferența de pe tabelă a fost tot mai mare.

Pe parcurs au mai intrat Vasian, Ana, dar și Daniel Bode care s-a aflat la debutul in Divizia A1. Mai mult, pentru ca debutul să fie şi mai frumos, Bode a reuşit punctul cu care SCM avea să închidă setul şi meciul. Tânărul zălăuan a fost felicitat de coechipieri şi aplaudat de public pentru debutul său în Divizia A1.

SCM Zalău – Ştiinţa Bucureşti 3 – 0 (10, 19, 11)

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

More in DIVIZIA A1