Connect with us

DIVIZIA A1

FOTO. SCM Zalău începe returul cu un eşec împotriva liderului Dinamo Bucureşti

Echipa pregătită de Dragan Kobiljski şi Marius Lazăr a avut o prestaţie bună şi chiar a reuşit să câştige un set în faţa favoritei la titlu în Divizia A1 şi liderul la zi al campionatului. Însă, spre deosebire de meciul tur, când în Bucureşti, Zalăul a luat un punct, de această dată, gruparea de sub Meseş s-a ales doar cu un set câştigat


SCM Zalău a întâlnit liderul campionatului in prima etapă din retur. După punctul câștigat în prima etapă la București, elevii lui Dragan Kobiljksi sperau să facă o figură frumoasă și pe teren propriu, mai ales că au beneficiat de un public numeros, sala fiind aproape plină.

Însă, încă de la primele puncte, Dinamo a demonstrat că nu degeaba se află pe primul loc, iar încă de la primele mingi au reușit să-și creeze un avataj de trei-patru puncte.

Zălăuanii s-au apropiat la două puncte, scor 9 – 11, însă, nu au avut forța necesară pentru a reuși mai mult. Dinamo s-a distanțat și in cele din urmă și-a adjudecat primul set, scor 20 – 25.

Setul al doilea a început mai bine pentru Zalău, gazdele profitând de erorile nefortate ale dinamoviștilor și s-au distanțat la 4 – 1.

Acest avantaj a rezistat și Zalăul a făcut 10 – 6, scor la care antrenorul liderului a cerut timp de odihnă.

Jocul Zalăului a continuat la fel de bine, iar diferența s-a mărit la 6 puncte, scor 17 – 11 și în final, SCM Zalău avea să egaleze situația la seturi, după ce s-a impus cu 25 – 19 in setul al doilea.

Setul al treilea a fost foarte echibrat și până la 9 cele două echipe au mers cap la cap, după care Dinamo s-a distanțat la două puncte, scor 7 – 9, dar Zalăul a revenit și a egalat la 10.

Cu toate acestea, bucureștenii au reușit să pună din nou trei puncte diferență pe tabelă, scor 11 – 14 și Dragan Kobiljksi a solicitat timp de odihnă.

Zalăul a revenit și a egalat la 16, dar în final, setul avea să-i aparțină lui Dinamo, scor 25 – 22.

Si setul al patrulea a început echilibrat și Zalăul a ținut piept liderului, insa, treptat, Dinamo s-a distanțat tot mai mult pe tabelă și avea să-și adjudece și acest set și să obțină cele trei puncte puse în joc, in patru seturi.

SCM Zalău – Dinamo 1 – 3 (-20, 19, -22, -15)

Mai multe le acest în ediția ziarul Sportul Sălăjean de miercuri, 18 ianuarie.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

More in DIVIZIA A1