

După ce în anul 2021 s-a înfiinţat Federaţia Română de Minifotbal, federaţie naţională aflată în subordinea Ministerului Sportului, pasul următor era înfiinţarea Asociaţiei Judeţene în fiecare judeţ din ţară. Asociaţia Judeţeană de Minifotbal Sălaj este prima structură a Federaţiei în teritoriu care a reuşit să obţină Certificatul de Identitate Sportivă de la Ministerul Sportului. Ulterior, încă patru Asociaţii au reușit să mai facă acest pas, în timp ce alte opt structuri au obţinut personalitatea juridică şi sunt în procesul de eliberare al CIS
Minifotbalul este unul dintre cele populare si mai îndrăgite sporturi. Se practică de mulţi ani, însă, sub o formă organizată la nivel naţional, din anul 2007. De atunci şi până în prezent, acest sport s-a dezvoltat rapid, iar numărul campionatelor locale a crescut de la an la an.
Minifotbalul devine, prin dezvoltarea sa, mai mult decât un sport care oferă valori educaţionale, beneficii de sănătate, oportunităţi de socializare şi valoare sportivă. Jocul de minifotbal devine treptat o stare de spirit, fiind un sport al nostru, al tuturor, deschis oricui, indiferent de greutate, culoare, vârstă sau credință. Scopul minifotbalului este de a asigura inclusiv o integrare prin sport.
În perioada 2008 – 2011, competiţiile s-au organizat sub egida Asociaţiei Române de Minifotbal, după care în perioada 2011 – 2021, sub egida Federaţiei de Minifotbal din România, ambele asociaţii non-guvernamentale, care au dus minifotbalul românesc la nivelul următor.
Din 2015, minifotbalul este recunoscut oficial de către Ministerul Sportului ca ramură sportivă practicată, în România. Anul 2021 va rămâne în istorie, fiind anul înfiinţării Federaţiei Române de Minifotbal (FRM), federaţiie naţională aflată sub tutela Ministerului Sportului.
Odată cu înfiinţarea Federaţiei Române de Minifotbal, noul organism care conduce minifotbalul din României, pasul următor era înfiinţarea structurilor judeţene în teritoriu, aşa cum se întâmplă şi la toate celelate sporturi precum fotbal, handbal, volei, tenis etc.
Primul judeţ în care s-a înfiinţat o astfel de structură organizatorcă este chiar Sălajul, judeţ care a fost de altfel, unul din principalii promotorii ai acestui sport în România. Ascensiunea acestei ramuri în peisajul sportului românesc, are multe legături cu cei care au pus bazele şi care au fost implicaţi în promovarea şi dezvoltarea minifotbalului sălăjean.
Preşedintele ales de Adunarea Generală este Ioan Onicaş, iar pe perioada mandatului de preşedinte la Federaţia Română de Minifotbal, preşedinte interimar al Asociaţiei Judeţene de Minifotbal Sălaj este Gheorghe Ciule, cunoscutul fost arbitru internaţional de minifotbal.
Judeţul nostru a fost primul din România în care s-a înfiinţat Asociaţia Judeţeană de Minifotbal. Ulterior, alte patru Asociaţii au primit CIS-ul de la Ministerul Sportului.
Este vorba despre Vâlcea, Bucureşti, Iaşi şi Galaţi. Totodată, alte opt structuri au obţinut personalitatea juridică şi se află în așteptarea emiterii Certificatului de Identitate Sportivă de către Ministerul Sportului. Este vorba despre Timiş, Mehedinţi, Mureş, Maramureş, Prahova, Hunedoara, Dâmboviţa şi Bistriţa-Năsăud.
Trebuie să mai menţionăm că Sălajul, reprezentat prin Asociaţia Club Sportiv Onix, a fost prezent ca membru fondator, la toate formele de organizare care au existat până acum la organizarea competiţiilor de minifotbal din România, Asociaţia Română de Minifotbal şi Federaţia de Minifotbal din România (ONG). În 2021, Clubul Sportiv Onix a fost unul dintre cei 16 membri fondatori ai Federaţiei Române de Minifotbal.
