Connect with us

Social

Detalii de la tragedia din Zalău – Copilul decedat s-a sinucis!?

În urma investigațiilor efectuate, poliţiştii sălăjeni au stabilit că minorul decedat în această după-amiază într-un apartament din municipiul Zalău – avea 13 ani şi nu există suspiciuni ca acesta să fi fost victima vreunei infracțiuni. Copilul în stare de inconştienţă a fost găsit de către familie

Marți, 3 ianuarie, la ora 17.20, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a fost sesizat prin SNUAU 112 că, într-o locuință din municipiul Zalău, a fost găsit de către familie un copil în stare de inconștiență.

La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău împreună cu un polițist criminalist.

Victima a fost identificată ca fiind un minor de 13 ani (născut în anul 2009), din municipiul Zalău.

Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical, a fost declarat decesul acestuia. Corpul neînsuflețit al minorului va fi transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Sălaj, în vederea efectuării necropsiei și pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

Din primele investigații efectuate de polițiști, nu există suspiciuni ca minorul să fi fost victima vreunei infracțiuni.

Polițiștii sălăjeni continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor producerii tragicului eveniment, informează IPJ Sălaj.

loading...
Loading...
1 Comment

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

More in Social