Connect with us

HANDBAL

HC Zalău pierde la scor la Cisnădie şi rămâne pe loc retrogradabil

După mai bine de o lună de pauză, Liga Florilor a revenit în prim-plan cu meciurile din etapa a VIII-a. Într-un joc disputat marţi, 29 noiembrie, la Cisnădie, HC Zalău a fost surclasată de Măgura şi în urma acestui rezultat rămâne pe locul 13 în clasament

În acest final de an, atenția iubitorilor de sport a fost polarizată către competițiile de mare anvergură, e vorba de Campionatul European de handbal şi Campionatul Mondial de fotbal din Qatar.

Printre aceste mari evenimente sportive, încet-încet, şi-a croit din nou drum şi Liga Naţională, care în zilele trecute a revenit după o pauză mai mare de o lună de zile. Este vorba de primele partide din etapa a VIII-a.

După ce şi-a încărcat din nou bateriile la Cheile Grădiştei, HC Zalău s-a deplasat la Cisnădie, pe terenul unei formaţii care în acest sezon evoluează în cupele europene. Deşi ocupa un loc în partea a doua a clasamentului, Măgura era favorită certă, cu atât mai mult cu cât formaţia pregătită de Gheorghe Tadici nu a mai speriat în acest sezon aproape pe nimeni. Astfel, în primele şapte etape, HC Zalău avea doar două victorii, clasându-se pe penultimul loc, un loc retrogradabil direct.

HC Zalău a avut 2 – 0 pe tabelă, după care Măgura a făcut legea

Sub aceste auspicii s-a disputat partida de marţi după-amiază de la Cisnădie. Surprinzător, sălăjencele au început mai bine jocul şi au marcat de două ori, prin Florentina Moisin şi Emilija Lazic.

A fost, însă, doar un foc de paie, deoarece Măgura a revenit rapid şi a avut o serie de cinci goluri consecutive, astfel că în minutul 7 tabela indica scorul de 5 – 2. Diferenţa a crescut, iar în minutul 15 scorul era 10 – 5, după reuşita fostului golgheter al Zalăului, Dana Abed-Kader.

Cinci foste handbaliste de la Zalău, în tricoul formaţiei Măgura!

În paranteză, de precizat faptul că în tricoul formaţiei Măgura am regăsit nu mai puţin de cinci handbaliste, care în ultimii ani au evoluat pentru HC Zalău.

În meciul de marţi, a strălucit Dana Abed-Kader, cea care a marcat nu mai puţin de 11 goluri, fiind de departe cea mai importantă marcatoare de pe teren.

Pe lista marcatoarelor s-au aflat însă şi Valentina Bardac (1 gol) şi tunisianca Mouna Jlezi (2 goluri), care au conturat şi mai clar victoria formaţii din judeţul Sibiu. În lotul celor de la Măgura le mai regăsim şi pe portarul Mirela Nichita, dar şi pe Elena Mitrache, cea care a ajuns la Cisnădie în această vară.

Dana Abed-Kader, fostul golgheter al Zalăului, a marcat nu mai puţin de 11 goluri în poarta echipei HC ZALĂU

Diferenţă de 9 goluri la pauză

Rămase fără orizonturi, elevele lui Gheorghe Tadici nu prea au mai găsit drumul spre poartă, iar defensiva – cândva, un punct forte – a fost surclasată de sibience. Ca urmare, ecartul dintre cele două formaţii a crescut.

În minutul 30, amfitrioanele aveau un avans de 9 goluri, după reuşita turcoaicei Iskit CaliȘkan Asli (scor 17 – 8)!? Până la pauză, Toth Krisztina Katalin a înscris de la 7m, dar diferenţa era aproape decisivă pentru stabilirea câştigătoarei.

11 goluri, cea mai mare diferenţă de scor

Nici indicaţiile tehnicianului de la vestiare nu au mai putut redresa tânăra echipă a Zalăului, care în repriza secundă a fost surclasată la toate capitolele. În primele minute, HC Zalău a marcat de două ori Tatyana Prycop şi Toth Krisztina Katalin (de la 7m), dar a urmat o perioadă de 8 minute, în care sălăjencele nu au înscris!

În minutul 39, Măgura avea 10 goluri în plus, iar diferenţa chiar a crecut în minutul 41, când Dana Abed-Kader a marcat pentru 23 – 12! Diferenţa de 11 goluri a rămas până în minutul 47, gol Elena Roşu (25 – 14)!

HC Zalău, pe locul 13, loc direct retrogadabil

În ultimul sfert de oră, echipa din Cisnădie a luat piciorul de pe pedala de acceleraţie, având în vedere că Măgura se pregăteşte pentru meciul cu Siófok KC din grupele Cupei EHF. Astfel, în ultimul sfert de oră, echipa lui Alexandru Weber a înscris doar cinci goluri, în timp ce HC Zalău a marcat de opt ori, aproape cât a reuşit în prima repriză!

S-a terminat 30 – 22, rezultat prin care Măgura a urcat până pe locul 7, în timp ce HC Zalău rămâne pe locul 13, penultimul, ce duce spre liga secundă. Sperăm, însă, că vor fi găsite soluţii pentru ca retrogradarea să fie evitată şi iubitorii sportului de pe semicerc de la poalele Meseşului să nu fie privaţi de spectacolul din Liga Naţională.

CS Măgura Cisnădie – HC Zalău 30 – 22 (17 – 9)

Măgura: Dana Abed-Kader (11 goluri – 8 din 7m), Iuliia Gariaeva (5), Marilena Neagu (4), Asli Iskit Caliskan (3), Elena Roşu (3), Mouna Jlezi (2), Valentina Bărdac (1) şi Andreea Ianaşi 1

HC Zalău: Emilija Lazic (5 goluri), Andreea Mihart (5 – 3 din 7m), Toth Krisztina (3 – 3 din 7m), Gabriela Vrabie (3), Andreea Bujor (2), Florentina Moisin (2), Tatyana Prycop (1) şi Diana Marin (1)

Au arbitrat: Mihai Pîrvu (București) – Mihai Potîrniche (Buzău)


Clasamente oferite de Sofascore

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

More in HANDBAL