Connect with us

FOTBAL

Cristian Lupuţ, după meciul cu Sportul Şimleu: “A fost o victorie muncită. Dacă se termina egal, nu cred că rezultatul reflecta ceea ce a fost în teren”

Antrenorul de la SCM Zalău a fost mulţumit de rezultatul obţinut de echipa sa, deşi s-a arătat puţin dezamăgit de modul în care au tratat, băieţii săi, ocaziile pe care şi le-au creat


SCM Zalău s-a impus dramatic cu Sportul Şimleu, după un gol marcat în minutul 86, în interioritate numerică. A fost o victorie muncită, după cum spune antrenorul Cristian Lupuţ, care consideră că băieţii săi ar fi trebuit să se impună mult mai clar, mai ales că au avut mai multe ocazii de a marca.

“Am început bine meciul, ne-am creat ocazii, dar uşor-uşor am intrat în jocul lor, dar am obţinut trei puncte importante. A fost o victorie muncită. Mă aşteptam la un asemenea meci, la dăruirea celor de la Şimleu. Dar, am crezut în şansa noastră până la final şi oricum, până să deschidem scorul am mai avut câteva ocazii clare de a marca. Trebuia să fim mult mai responsabili în faţa porţii. A venit acel penalty în repriza a doua, ne-au egalat şi putea să ne coste. Însă, dacă se termina egal, nu cred că reflecta ceea ce a fost în teren”, ne-a declarat Cristian Lupuţ.

Zalăul a marcat golul victoriei în inferioritate numerică, după ce Vlad Moraru a fost eliminat, primind al doilea galben pentru că a lovit mingea după fluierul arbitrului, iar eliminarea sa, putea costa echipa Zalăului. Însă, până la urmă a ieşit bine pentru SCM, care după victoria cu Sportul Şimleu rămâne pe locul 4 şi s-a distanţat la două puncte de Lotus Băile Felix, ocupanta locului 5.

“Aşa ceva nu avem voie să facem. Era 1 – 1 şi tu dai în minge după ce fluieră arbitrul. Din punctul meu de vedere, Vlăduţ a greşit, dar vom discuta în vestiar ceea ce s-a întâmplat”, a fost reacţia antrenorului.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

More in FOTBAL