

Fosta internaţională a acceptat propunerea fostelor colege de echipă – Valeria Motogna şi Ana Maria Şomoi – care se ocupă de destinele clubului HC Valeria Motogna. Alina Ţurcaş a acceptat să revină în fenomen şi aceasta se va ocupa de grupele de babyhandbal şi minihandbal!
Una dintre cele mai bune handbaliste ale Zalăului a fost Alina Ţurcaş, care a îmbrăcat tricoul formaţiei Silcotub timp de aproape 14 ani. În această perioadă, ea a fost multiplă medaliată, a cucerit două titluri naţionale (2001 şi 2004), dar şi City Cup. Sub “tricolor”, Alina a avut aproape 100 de prezenţe! În carieră, ea a jucat şi în străinătate la HC Rimini (Italia) şi SD Itxako Estrella (Spania).
În anul 2008, s-a transferat la “U” Cluj-Napoca, acolo unde a evoluat cu brio, timp de cinci sezoane. În anul 2013, după 29 de ani de activitate, a renunţat la sportul de înaltă performanţă. Timp de un sezon, ea a mai jucat la Gloria Bistriţa, care evolua în liga secundă.

De atunci, Alina Ţurcaş a rămas doar un iubitor al sportului de pe semicerc şi un spectator la meciurile de handbal de la Sala Sporturilor. Din păcate, nimeni din conducerea clubului HC Zalău nu a oferta-o niciodată, deşi experienţa ei putea ajuta echipa într-un fel sau altul.
Acum, la final de an, Alina Ţurcaş a primit o provocare interesantă de la fostele sale colege, Valeria Motogna şi Ana Maria Şomoi. Fosta mare internaţională a primit o propunere de a face parte din staff-ul tehnic al clubului HC Valeria Motogna. Deşi a trecut aproape un deceniu decât a părăsit fenomenul, Alina Ţurcaş a acceptat oferta, astfel că ea va pregăti fetiţele de la grupele de babyhandbal şi minihandbal!
“Ştiam şi urmăream proiectul H.C.V.M. Am fost surprinsă şi onorată în acelaşi timp când am primit propunerea de a face parte din acest proiect. Cunoscându-le caracterul şi profesionalismul antrenorilor Valeria şi Ana, am acceptat cu drag propunerea. Am primit “sarcina” de a antrena grupele de babyhandbal şi minihandbal. Deşi sunt convinsă că este o mare provocare pentru mine, ştiu că – prin muncă şi seriozitate – vom reuşi împreună!”, a spus Alina Ţurcaş.
CV – Alina Ileana Ţurcaş
Născută: 1 aprilie 1972, la Braşov
Carieră profesională:
1984 – 1990: CSS Braşov
1990 – 1998: Silcotub Zalău
1998 – 1999: HC Rimini (Italia)
1999 – 2004: Silcotub Zalău
2005 – 2008: SD Itxako Estella (Spania)
2008 – 2013: „U” Jolidon Cluj-Napoca
Palmares intern:
Campion al României cu Silcotub Zalău (de 3 ori): 2001, 2004 şi 2005
Vicecampioană a României cu Silcotub Zalău (de 8 ori): 1994, 1996, 1997, 1998, 1999, 2000 şi 2002
Medalii de bronz în România cu Silcotub Zalău (de 3 ori): 1990, 1991 şi 1995
Cupa României cu Silcotub Zalău: 2003
Vicecampioană a României cu „U” Jolidon Cluj (de 3 ori): 2010, 2011 şi 2012
Medalie de bronz în România cu „U” Jolidon Cluj: 2013
Palmares internaţional:
Câştigătoare a City Cup cu Silcotub Zalău: 1995 – 1996
Participare în grupele Ligii Campionilor cu Silcotub Zalău: 2001 – 2002
Participare în grupele Ligii Campionilor cu „U” Jolidon Cluj: 2012 – 2013
Participare în Liga Campionilor (de 7 ori): 1998 – 1999 (HC Rimini), 2001 – 2002, 2004 – 2005, 2005 – 2006 (Silcotub Zalău), 2010 – 2011, 2011 – 2012 şi 2012 – 2013 („U” Jolidon Cluj)
Semifinalistă a EHF cu Silcotub Zalău: 1991 – 1992
Semifinalistă a Cupei Cupelor cu Silcotub Zalău (de 4 ori): 1993 – 1994, 1997 – 1998 şi 200 – 2001
Semifinalistă a Cupei City Cup cu Silcotub Zalău (de 2 ori): 1996 – 1997 şi 1997 – 1998
Semifinalistă în Trofeul Campionilor cu Silcotub Zalău: 1996
Finalistă EHF cu Itxako-Navarra: 1997 – 1998
Echipa Naţională:
Convocată la lotul naţional de senioare, timp de 5 ani (perioada 1994 – 1999)
Mai multe pe acest subiect, în ediţia ziarului Sportul Sălăjean, care săptămâna viitoare va apărea marţi, 29 noiembrie.
