Connect with us

Social

FOTO&VIDEO. Lup uriaş lovit mortal de o maşină pe un Drum European din Sălaj

Evenimentul s-a petrecut luni după-amiază pe Drumul European E81, pe raza comunei Sânmihaiu Almaşului, când un tânăr din Chieşd şi un bărbat din Zalău veneau dinspre Cluj-Napoca

Spaimă şi groază pentru doi sălăjeni care circulau, luni, 24 octombrie, cu un autoturism marca Mazda pe Drumul European E81, de la Cluj-Napoca spre Zalău. La volan se afla un tânăr de 23 de ani din Chieşd, iar în dreapta faţă se afla un bărbat de 41 de ani din Zalău. În jurul orei 14.00, la ieşirea din localitatea Sânmihaiu Almaşului, din şanţul de la marginea drumului a ieşit brusc un animal de dimensiuni mari.

Şoferul nu a mai avut timp să reacţioneze şi a lovit în plin animalul ajuns în mod neaşteptat pe drum, mai ales unul european. În urma impactului, acesta a fost aruncat la aproape 15m distanţă, undeva în afara carosabilului.

În urma impactului, lupul a murit pe loc

Cei doi s-au dat jos rapid din maşină şi au mers la animalul care zăcea în şanţ. Oamenii au crezut că a fost vorba despre un câine mare de la stâna de oi din apropiere. Dar, surprinzător, victima a fost un lup de mari dimensiuni! Din păcate, animalul sălbatic murise deja.

Autoturismul a suferit avarii serioase

Totodată, autoturismul a suferit avarii serioase. Practic, aproape toată partea din faţă. Conducătorul maşinii a sunat la Poliţie, iar la faţa locului s-a deplasat un echipaj de intervenţie.

În zonă şi-a făcut apariţia şi un vânător de la Ocolul Silvic. Şi acesta a fost surprins de incidentul petrecut, dar a precizat că în ultima perioadă în zonă au fost reperaţi neaşteptat de mulţi lupi. Animalele sălbatice au început să atace turmele de oi din împrejurimi.

Lupii atacă turmele de oi din zonă

Lupul este considerat un animal retras, care evită oamenii și zonele locuite, astfel că prezența lui în zonă este una inedită, cu atât mai mult cu cât în apropiere de află şi mai multe gospodării. Se pare că, în ultima perioadă, habitatul natural al lupilor s-a extins şi în zonele de deal.

Revenind de la neaşteptatul incident să spunem că oameni au ajuns cu maşina la Zalău doar cu ajutorul unui trailer. Ajunşi la Zalău, ei au sperat că vor primi o veste bună măcar de la firma de asigurări. Din păcate, proprietarul maşinii nu va primi nicio despăgubire, astfel că va fi obligat să îşi repare Mazda cu banii săi.


loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

More in Social