Connect with us

HANDBAL

Meci infernal pentru HC Zalău cu liderul Gloria Buzău 

Aflată într-o situaţie delicată în clasament după patru etape, HC Zalău speră să îşi revină tocmai în faţa liderului din Liga Naţională. Duminică, de la ora 11.00, echipa antrenată de Gheorghe Tadici întâlneşte echipa momentului din campionat, singura care are punctaj maxim după cele patru runde


După ce la finalul săptămânii trecute a fost o mică pauză în campionat, Liga Naţională revine cu etapa a V-a, rundă în care HC Zalău are parte de un meci cât de poate de dificil.

Sub Meseş urmează să vină liderul Gloria Buzău, cea mai în formă echipă din acest început de campionat, singura de altfel care a câştigat toate meciurile.În faţa unui astfel de adversar, gruparea antrenată de Gheorghe Tadici este cotată cu şanse reduse. Între cele două grupări există o diferenţă mare începând de la buget şi până la lotul de jucătoare, Gloria având la dispoziţie multe handbaliste cu experienţă. Cu un astfel de lot, buzoiencele candidează şi în acest sezon la un loc de cupă europene.

De fapt, Gloria a fost nelipsită din cupele europene, urmând să joace în European Handball League şi în această toamnă.Gloria Buzău a câştigat în acest început de campionat cu CSM Slatina, CSM Tg. Jiu, Măgura Cisnădie, dar şi în faţa campioanei Rapid Bucureşti. De cealaltă parte, HC Zalău are o singură victorie cu Dacia Mioveni, la capătul unui meci în care arbitrii au fost suspendaţi 8 etape pentru prestaţia avută.

Echipa antrenată de Gheorghe Tadici ocupă o poziţie ce duce la barajul de menţinere în Liga Naţională, iar o linie mai slabă de clasament au doar Dacia Mioveni şi CSM Galaţi.

Cinci înfrângeri la rând cu Gloria Buzău!

HC Zalău întâlneşte un adversar valoros, în faţa căruia nu a prea avut şanse de îzbândă  în ultimii ani. Spune acest lucru statistica, astfel că echipa zălăuană a pierdut ultimele cinci meciuri cu Gloria Buzău.Anul acesta, în luna ianuarie, gruparea de sub Meseş a pierdut pe teren propriu cu Gloria Buzău. Scorul final a fost 29 – 31, deşi în minutul 57, HC Zalău conducea cu 29 – 27.În sezonul trecut, gruparea de sub Meseş a pierdut şi confruntarea de la Buzău, la o diferenţă de trei goluri.

Partida dintre HC Zalău şi Gloria Buzău are loc duminică, de la ora 11.00, în Sala Sporturilor “Gheorghe Tadici”. Biletele vor fi puse în vânzare duminică, cu începere de la ora 09.00. Preţul unui bilet este 10 lei, iar organizatorii anunţă că încă se mai pot achiziţiona şi abonamente pentru tot sezonul.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

More in HANDBAL