

Sportiva de la CSM Zalău nu a putut atinge forma maximă la această competiţie din cauza unor probleme de sănătate cu care s-a confruntat înaintea turneului. Astfel, Camelia avea să încheie competiţia pe locul 12
La finele săptămânii trecute, la Moineşti, în judeţul Bacău, a avut loc Top 16 la tenis de masă, categoria de vârstă juniori II. De la CSM Zalău a fost prezentă Camelia Chira la această competiţe, o sportivă cu potenţial şi care are rezultate bune la nivel naţional.
Sportiva privea cu încredere şi această competiţie şi îşi dorea să facă meciuri bune pentru a se afla în partea de sus a clasamentului.
Din păcate, calculele au fost date peste cap de ceva probleme de sănătate cu care s-a confruntat Camelia înaintea turneului, astfel că la Top 16, eleva lui Victor Puie nu a putut atinge forma maximă.
În primul meci din faza grupelor, Camelia Chira s-a duelat cu Teodora Simon şi chiar a reuşit să câştige primul set. În setul al doilea, Simon a condus cu 10 – 6, dar sportiva de la CSM Zalău a egalat la 10 şi chiar a avut trei şanse de a închide meciul, dar din păcate nu a reuşit, iar setul i-a revenit Teodorei.
A fost şi un moment psihologic, deoarece Camelia nu şi-a mai revenit şi avea să piardă meciul cu 3 – 1. Nici în meciul al doilea din grupă, sportiva pregătită de Victor Puie nu a izbutit să obţină mai mult, pierzând cu 3 – 0 în faţa Carminei Găman.
Pentru sportivii de la CSM Zalău urmează Campionatul Naţional, la categoria de vârstă juniori III. Competiţia este programată în perioada 9 – 10 septembrie, la Câmpulung.
