Connect with us

Actualitate

Reţea de canalizare în comuna Coşeiu prin Programul “Anghel Saligny”

Administraţia locală va primi 13 milioane de lei pentru proiectul de înfiinţare a unei reţele de canalizare menajeră în Coşeiu, Archid şi Chilioara


Având o reţea de apă de mai bine de 20 de ani, comuna Coşeiu va avea şi o reţea de canalizare într-un viitor aproapiat. Vestea a venit după ce Guvernul României a aprobat lista investiţiilor finanţate prin Programul naţional “Anghel Saligny”.

Comuna Coşeiu a mizat la acest program pe o singură investiţie, însă una extrem de importantă, aşteptată de mult timp în comună. Este vorba de înfiinţarea unei reţele de canalizare menajeră în localităţile Coşeiu, Archid şi Chilioara.

Proiectul a fost declarat câştigător, iar pentru această investiţie, Primăria Coşeiu primeşte o finanţare de 13 milioane de lei.

“Am decis să depunem un proiect şi nu am riscat să depunem mai multe şi să nu primim finanţare pe cea mai importantă investiţie, canalizarea. Am inclus toate localităţile în proiect, însă vom vedea câtă reţea se poate construi cu banii pe care îi vom primi. Suntem mulţumiţi că primim 13 milioane de lei, însă putea fi şi mai bine, fiindcă noi ne dorim să acoperim toate străzile din comună cu reţea de canalizare”, ne-a declarat primarul comunei Coşeiu, Debreczeni Dezső.

Autorităţile locale speră ca într-un timp cât mai scurt să fie semnat contractul de finanţare, iar din primăvară să se înceapă la lucrări.

Conform devizului de lucrări, reţeaua de canalizare va avea o lungime totală de aproximativ 20 km. Va include 15 staţii de pompare  şi peste 750 de racorduri la gospodării până la limita de proprietate. Se vor monta şi 660 de cămine de vizitare. La această investiţie şi Primăria Coşeiu va avea o cofinanţare.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

More in Actualitate