Connect with us

TENIS

Andrei Brisc, arbitru la trei turnee renumite din circuitele ATP şi WTA

Tânărul arbitru zălăuan a fost prezent la ATP Bastad, ATP 500 / WTA 250 de la Hamburg şi ATP 250 Kitzbuhel


În ultima lună, zălăuanul Andrei Brisc a oficiat în calitate de arbitru la nu mai puţin de trei turnee renumite din circuitul ATP, dar şi WTA, având ocazia să fie arbitru de linie la jucători renumiţi din topul mondial, precum Carlos Alcaraz, Casper Ruud, Dominic Thiem sau Anett Kontaveit.

Tânărul arbitru şi-a început “aventura” în nordul “Bătrânului Continent”, la ATP Bastad, turneu desfăşurat în perioada 10 – 17 iulie. Andrei s-a aflat pentru a treia oară la turneul din Suedia, după ce a fost prezent şi la ediţiile din 2019 şi 2021.

Turneul nordic a fost câştigat de Francisco Cerundolo (24 ATP), care a produs surpriza şi l-a învins în turul al doilea pe favoritul principal, Casper Ruud (6 ATP). După turneul suedez, Andrei s-a deplasat în Germania, unde a oficiat meciuri în cadrul turneelor ATP 500 / WTA 250 de la Hamburg, competiţie desfăşurată în perioada 16 – 24 iulie. Turneul a reprezentat prima selecţie ca arbitru de linie în Germania pentru tânărul nostru arbitru. 

La masculin s-a impus Lorenzo Musetti (31 ATP), după o finală câştigată în mod surprinzător în faţa lui Carlos Alcaraz (5 ATP), spaniolul fiind considerat revelaţia tenisului mondial. În ceea ce priveşte turneul feminin de la Hamburg, în finală au ajuns Bernarda Pera (54 WTA) şi Anett Kontaveit (2 WTA).

Şi aici a avut loc o surpriză, astfel că numărul doi mondial a fost învinsă de Pera. În perioada 23 – 30 iulie, în Austria a avut loc turneul ATP 250 Kitzbuhel, turneul la care Andrei Brisc şi-a încheiat “aventura” din Europa.

De menţionat este faptul că pe lângă calitatea de arbitru de linie, în cadrul turneului din Austria, Andrei a avut oportunitatea să fie arbitru de scaun la turneul NextUp Kitzbuhel, desfăşurat în colaborare cu turneul ATP, unde au fost invitaţi 6 juniori U14 dintre cei mai buni din clasamentul mondial.

Astfel, Andrei a oficiat din scaun 4 meciuri pe terenul Grandstand, teren pe care s-au desfăşurat şi o bună parte din meciurile din turneul ATP.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

More in TENIS