

Începând de săptămâna viitoare, HC Zalău va juca jocuri amicale pe bandă rulantă, urmând ca până la începerea campionatului să susţină 12 partide de verificare
Prima parte a pregătirii la HC Zalău se încheie odată cu revenirea din cantonamentul de la Cheile Grădiştei.
În stagiul de pregătire, gruparea antrenată de Gheorghe Tadici a pus un accent mai mare pe pregătirea fizică, însă a lucrat şi la partea tehnico-tactică şi a susţinut primele jocuri amicale.
Această parte a pregătirii se va intensifica începând de săptămâna viitoare, luna august fiind dedicată în mare parte jocurilor de pregătire. Seria va fi deschisă miercuri, 3 august, când HC Zalău va juca la Baia Mare cu Minaur. După o pauză de o zi, sălăjencele vor fi din nou pe semicerc, urmând să susţintă trei partide amicale la turneul de la Zalău, care are loc în perioada 5 – 6 august.
La acest turneu au mai fost invitate CSM Slatina, CSM Tg. Jiu, dar şi o echipă din Ungaria, NKSE Bekescsabai.
În data de 9 august este programat al doilea meci de pregătire cu Minaur, la Zalău, iar la două zile distanţă, HC Zalău va organiza un nou turneu pe teren propriu. Programat în perioada 11 – 12 august, turneul de la Zalău le va mai avea ca şi participante pe SCM Craiova, Gloria Buzău şi Kisvarda KC.
Seria jocurilor amicale va continua în perioada 18 – 20 august, când gruparea de sub Meseş va fi prezentă la un turneu amical organizat în Ungaria, de Kisvarda KC, unde sălăjencele vor susţine alte trei partide amicale.
Cu câteva zile înainte de startul campionatului, HC Zalău şi-a mai programat un test şi cu divizionara secundă, Universitatea Cluj.
Pe 28 august începe noua ediţie a Ligii Naţionale, HC Zalău urmând să joace în prima etapă pe teren propriu cu Gloria Bistriţa.
“Începem a doua etapă a pregătirii, cea tehnico-tactică, în care vom lucra la omogenizarea lotului. Avem nevoie de aceste meciuri de pregătire pentru a fi cât mai bine pregătiţi la startul campionatului”, spune Gheorghe Tadici.
