Connect with us

TENIS

Cornel Florean şi Bogdan Cuceu au câştigat Altius Tennis Cup

Cei doi sălăjeni s-au impus la categoriile de vârstă +55, respectiv +35 de ani, în cadrul competiţiei de categorie ITS Seniors S400


Când vine vorba despre competiţiile de tenis la categoria de vârstă seniori, Cornel Florean este primul nume care-ţi vine în gând dacă eşti sălăjean şi iubitor al “sportului alb”.

Deşi a început tenisul la o vârstă mai înaintată, profesorul Ioan Leitan a reuşit să-i inspire lui Florean dragostea şi pasiunea pentru acest sport, iar prin munca şi dedicarea lui Cornel Florean, rezultatele nu au întârziat să apară.

Sportivul a ajuns cel mai bun din ţară la +50 de ani, menţinându-se în top până în a schimbat categoria de vârstă la +55 de ani. Însă, a fost doar o schimbare de categorie, deoarece sălăjeanul s-a menţinut în vârful ierarhiei şi la această categorie. 

În prezent, Cornel Florean este pe locul 1 în clasamentul Federaţiei Române de Tenis şi continuă să facă senzaţie la turneele de veterani la care participă. De curând, Cornel Florean chiar a câştigat un turneu ITF în Grecia, iar la finele săptămânii trecute şi-a trecut în cont încă un trofeu la Altius Tennis Cup, turneu pe care l-a mai câştigat de câteva ori în anii trecuţi. 

Sălăjeanul a fost cap de serie numărul 1, la această categorie fiind înscrişi nu mai puţin de 12 sportivi. Tenismanul nostru s-a bucurat de statutul său şi a avut primul tur liber, iar în următorul tur s-a impus cu 6 – 0, 6 – 1 în faţa lui Alexandru Năstasă.

A urmat semifinala cu grecul Konstantinos Panakas, favoritul numărul 3, pe care l-a învins tot în două seturi, 6 – 2, 6 – 1.În marea finală, Cornel Florean a trecut de “rivalul” său Roland Sorodoc. Cei doi au avut câteva dispute în trecute, oferind meciuri de calitate. Aşa a fost şi de această dată, când Florean s-a impus cu 7 – 6 (4), 6 – 4.

Bogdan Cuceu, campion la +35 de ani

Şi Bogdan Cuceu se remarcă în competiţiile de veterani, el fiind unul dintre cei mai buni jucători la categoria de vârstă +35 de ani. Cuceu se afla pe locul 2 în clasamentul Federaţiei Române de Tenis înaintea acestui turneu. 

La această categorie s-au înscris 5 sportivi, astfel că s-a optat pentru sistemul fiecare cu fiecare. Bogdan Cuceu a reuşit să obţină patru victorii din tot atâtea posibile, astfel şi-a asigurat trofeul.

Sălăjeanul a cucerit medalia de argint şi în proba de dublu, unde a făcut pereche cu Cosmin Sălăgian, sportiv alături de care obţinea bronzul la Mondialele din 2021 din Croaţia. Cuceu a participat la Altius Tennis Cup în perspectiva participării la Mondialele din Portugalia din perioada 5 – 12 august şi pentru a urca în clasament.

În prezent să află pe locul 75 la simplu, la nivel mondial şi locul 22 la dublu. În momentul de faţă, Bogdan Cuceu este cel mai bine clasat jucător român la categoria +35, atât la simplu, cât şi la dublu. Sportivul practică acest sport de la vârsta de 6 ani, iar timp de peste 15 ani a făcut performanţă la turnee ETA, ITF sau Futures ATP.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

More in TENIS