Connect with us

Politică

Virgil Marius Bob, prezent la Chişinău la prima şedinţă comună a Parlamentelor din România şi Republica Moldova

Senatorul sălăjean a fost prezent, alături de alţi colegi din Parlamentul României, la o şedinţă comună cu reprezentanţii din Parlamentul Republicii Moldova

La finele săptămânii trecute, la Chişinău a avut loc un eveniment special. Este vorba despre o şedinţă comună a Parlamentelor Republicii Moldova şi României. În cadrul acestui eveniment s-a semnat o declaraţie comună, care vizează cooperarea bilaterală în diverse domenii, parcursul european al ţării noastre şi evoluţiile de securitate din regiune în contextul războiului din Ucraina. Obiectivul comun al celor două ţări este implementarea proiectelor strategice, bilaterale, inclusiv interconectările din domeniul energiei, transporturilor şi infrastructurii.

Totodată, prin acest document, autorităţile de la Chişinău se angajează să implementeze reformele în domeniile cheie, printre care justiţia, combaterea corupţiei, consolidarea statului de drept, buna guvernare şi eficientizarea administraţiei publice.

De cealaltă parte, România va sprijini accelerarea adoptării standardelor şi reglementărilor compatibile cu normele UE, în mod special în domeniul agricol, care pot conduce la creşterea competitivităţii economice Republicii Moldova şi la un acces cât mai larg pe piaţa comună europeană.

La şedinţă a fost prezent şi şimleuanul Virgil Marius Bob, membru în Senatul României. Cu această ocazie, senatorul a avut ocazia de a se reîntâlni şi cu Veronica Roşca, deputat şi vicepreşedinte al comisiei juridice a Parlamentului Republicii Moldova.

Virgil Bob: “Sunt mai bogat cu un zâmbet de milioane!”

De precizat este faptul că atât Virgil Marius Bob, cât şi Veronica Roşca, sunt jurişti de meserie, doi jurişti din acelaşi neam, neamul românesc, despărţit doar de otrava celor dornici de măreţie, după cum mai spune senatorul nostru.

Dumnezeu mi-a dat prilejul să cunosc oameni frumoşi şi speciali. Îi simţi că sunt aşa după zâmbet, fără să fie nevoie să îţi şi vorbească, însă pentru asta trebuie mai întâi să-i faci să îţi zâmbească, iar dacă o fac atât de frumos, îţi umple inima. Zâmbetul este poarta deschisă către lumina din suflet. Nu toate sufletele au lumină, în unele au stins-o ura şi lăcomia. Când am văzut-o prima dată, a fost acum câteva săptămâni, la Iaşi, unde mi-a vorbit, serioasă şi protocolară ca un oficial, în calitatea sa de vicepreşedinte al comisiei juridice a Parlamentului Republicii Moldova. Îmi place să cred că am folosit o bună strategie de comunicare atunci, dacă acum, când ne-am reîntâlnit la Chișinău, a reacționat așa. Pe o femeie puternică nu o păcălești. Are un simț al evaluării mult mai bine dezvoltat ca și noi, bărbații. Îți mulțumesc Veronica Roșca, sunt mai bogat cu un zâmbet de milioane!”, a fost reacţia senatorului şimleuan.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

More in Politică