Connect with us

HANDBAL

HC Zalău debutează pe teren propriu în noul sezon

Gruparea sălăjeană va evolua în faţa propriilor suporteri în prima etapă din noul sezon al Ligii Florilor, programat să înceapă la data de 28 august, împotriva celor de la Gloria Bistriţa

După un sezon şters în care a terminat pe locul 9, din 14 echipe în Liga Florilor, HC Zalău va încerca să obţină mai mult de la noul sezon. Gruparea sălăjeană a reuşit deja trei transferuri, iar sub Meseş au ajuns Martina De Santis, Daniela Marin şi Andriyana Naumenko. Până la începutul noului sezon, vor mai fi şi alte schimbări la gruparea de sub Meseş.

Însă, până una alta, HC Zalău tocmai şi-a aflat programul din noul sezon, iar noile achiziţii vor avea şansa să debuteze la Zalău chiar în faţa propriilor suporteri.

HC Zalău va debuta pe teren propriu, în prima etapă din noul sezon din Liga Florilor, împotriva celor de la Gloria Bistriţa.

Noul sezon începe în 28 august şi va fi un debut incendiar, având în vedere că derby-ul dintre Rapid Bucureşti şi CSM Bucureşti va avea loc chiar în prima etapă.

Programul primei etape:

Gloria Buzău – CSM Slatina

Rapid Bucureşti – CSM Bucureşti

CSM Târgu Jiu – Dacia Mioveni

Măgura Cisnădie – Dunărea Brăila

HC Zalău – Gloria Bistriţa

SCM Râmnicu Vâlcea – CSM Galaţi

SCMU Craiova – Minaur Baia Mare

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

More in HANDBAL