Connect with us

Sporturi

Cornel Florean îşi păstrează tronul de la Cetatea de Scaun a Sucevei

Tenismanul sălăjean a cucerit pentru a şasea oară consecutiv competiţia desfăşurată la Suceava. “Mă bucur că am început sezonul cu dreptul”, spune Cornel Florean


La finele săptămânii trecute, la Suceava a avut loc celebrul turneu Cetatea de Scaun, turneu destinat sportivilor veterani.

Judeţul Sălaj a fost reprezentat de către Cornel Florean, cel care se află şi pe locul 1 la nivel naţional la categoria de vârstă +55 de ani. Sălăjeanul a fost favorit principal şi şi-a respectat blazonul, astfel că a avut un parcurs perfect, care până la final i-a adus victoria.

Pentru Cornel Florean a fost a şasea victorie consecutivă la Cupa Cetatea de Scaun a Sucevei, iar sălăjeanul priveşte cu încredere următoarele competiţii de pe plan intern şi internaţional.

Sălăjeanul intenţionează să participe în luna iunie la un turneu ITF la Salonic, în Grecia, pentru ca mai apoi să participe la turneele importante de pe plan intern, cum ar fi cele de la Bucureşti sau Constanţa.

În începutul lunii august va avea loc şi tradiţionalul turneu de veterani de la Zalău, unde anul trecut au fost peste 80 de participanţi.

“A fost primul turneu. A fost un turneu reuşit şi mă bucur că am început sezonul cu dreptul. A fost un turneu puternic şi consider că pregătirea fizică a avut un rol foarte important. Nu a fost uşor, deoarece adversarii sunt experimentaţi, dar stau bine cu condiţia fizică, mai joc şi cu fiul meu la Zalău şi sunt pregătit din punct de vedere fizic. Urmează turnee în Grecia şi la Bucureşti”, ne-a declarat Cornel Florean.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

More in Sporturi