Connect with us

JUNIORI

Cadetele de la ACS Silvania Sport au ajuns la TURNEUL FINAL! Echipa din Şimleu se află printre cele mai bune 6 echipe din ţară!

Ovidiu Teuşan şi echipa sa de cadete au reuşit cea mai importantă performanţă din istoria clubului din urbea de la poalele Măgurii. ACS Silvania Sport s-a calificat în premieră la turneul final şi a încheiat Campionatul Naţional de Cadete la volei pe un onorabil loc 6, fiind printre cele mai bune echipe din ţară!


ACS Silvania Sport face cinste oraşului Şimleu Silvaniei, dar şi judeţului Sălaj prin rezultatele pe care le obţin în Campionatele Naţionale de Volei. Singurul club prin care voleiul mai respiră sub Măgura se autodepăşeşte de la sezon la sezon, iar în acest an, echipa de cadete a reuşit performanţa de a se califica la turneul final.

Fetele pregătite de Ovidiu Teuşan au reuşit să depăşească aşteptările tuturor şi s-au calificat între primele 6 echipe din ţară la categoria aceasta de vârstă.

Turneul final a avut loc la începutul acestei luni, la Timişoara. Alături de ACS Silvania Sport Şimleu Silvaniei, în finală au mai ajuns Dinamo Bucureşti, CSS Târgovişte, CSS Turda, CSM Bucureşti şi CSS Bega Timişoara.

Şimleuancele s-au aflat la prima experienţă la un turneu final, iar emoţiile şi-au spus cuvântul. Chiar dacă nu a câştigat punct, echipa din Şimleu rămâne cu performanţa de a ajunge până în acest punct al sezonului.

La turneul semifinal, ACS Silvania Sport Şimleu Silvaniei a trecut de CSS Sighetu Marmaţiei, CSS Lugoj şi LPS Bihorul Oradea. O grupă puternică, dar în care şimleuancele s-au clasat pe prima poziţie, pentru o calificare istorică am putea spune la turneul final.

După mulţi ani de muncă, eforturile staff-ului tehnic şi administrativ, al jucătoarelor şi antrenorilor au dat roade, iar fetele lui Ovidiu Teuşan sunt printre cele mai bune din ţară.

“Este o performanţă extraordinară. Ne bucurăm că am reuşit să ne calificăm din semifinala cu Sighetu, Oradea şi Lugoj, echipe cu care aveam probleme. La turneul final, obiectivul a fost să dăm tot ce avem mai bun şi să folosim experienţa această pentru turneele viitoare. Mă bucur că am ajuns printre cele mai bune echipe din ţară. Am avut un lot format de doar 10 fete, dintre care două erau de categoria de vârstă minivolei. Restul echipelor aveau lot de 16 jucătoare. Pentru noi ca şi club, ca şi buget este extraordinar ce am reuşit”, ne-a declarat Ovidiu Teuşan, antrenorul echipei.

ACS Silvania Sport: Komiati Vanessa, Kovacs Ştefania, Ambruş Maya, Ilaria Tincău, Roxana Marincaş, Iulia Tincău, Kira Geiger, Luana Ardelean, Iulia Lazăr şi Carla Teuşan. Antrenor: Ovidiu Teuşan

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

More in JUNIORI