Connect with us

Actualitate

O mamă și fiul acesteia au fost răniți în urma unui incendiu izbucnit la o gospodărie din Mirșid

Un incendiu violent s-a produs la o casă din comuna Mirșid. La incendiu au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de pompieri Zalău. În urma incendiului a rezultat rănirea a două persoane – mamă și fiu

Duminică seara, dispeceratul ISU-Ambulanță a fost anunțat prin numărul de urgență 112, despre faptul că a izbucnit un incendiu în interiorul unei case din localitatea Mirșid.

La fața locului s-au deplasat imediat pompierii din cadrul Detașamentului de pompieri Zalău.

Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că incendiul era lichidat și au găsit două persoane rănite: o persoana de sex feminin, de aproximativ 57 de ani, care avea arsuri la nivelul membrelor inferioare si la un membru superior stâng, și un bărbat, fiul acesteia, de aproximativ 37 de ani, care a suferit arsuri la nivelul membrului superior drept.

Victimele au primit îngrijiri medicale de la un echipaj medical (SAJ), iar femeia a fost transportată la UPU Smurd Zalău, iar ulterior a ajuns la spital și bărbatul.

Cauza probabilă de incendiu a fost utilizarea unui mod greșit de aprindere a focului , adică folosirea de combustibil lichid (benzină) pentru a aprinde focul din sobă.

Incendiul a deteriorat un covor și câteva piese de mobilier.

Măsuri de prevenire a incendiilor provocate de mijloacele de încălzire

În scopul prevenirii incendiilor cauzate de utilizarea incorectă a mijloacelor de încălzire, soldate cu pagube materiale și uneori, din nefericire, cu persoane rănite sau chiar cu pierderi de vieți omenești, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Porolissum” reaminteşte sălăjenilor obligativitatea respectării următoarelor măsuri de apărare împotriva incendiilor:

• nu folosiți lichide combustibile (benzină, motorină, diluant, petrol etc.) pentru aprinderea focului în sobe;

• nu folosiți decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba și evitați supraîncărcarea acesteia;

• nu folosiți soba decât cu ușița închisă;

• așezați o tavă metalică în fața sobei, în dreptul ușiței;

• nu așezați în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;

• stingeți focul din sobă înainte de a părăsi locuința;

• nu adormiți niciodată înainte de a vă asigura că focul din sobă este stins;

• verificați integritatea aparatelor și mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparați-le cu ajutorul unui specialist sau cumpărați-vă altele noi;

• nu așezați aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile;

• nu așezați materiale combustibile pe mijloacele de încălzire electrice;

• decuplați aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuința sau de a adormi;

• nu lăsați copiii nesupravegheați pe timpul funcționării sistemelor de încălzire (sobe ori aparate de încălzire electrice).

• coșurile și burlanele de fum trebuie să fie verificate și curățate periodic, iar dacă este cazul, reparate, de către personal specializat.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

More in Actualitate