Connect with us

HANDBAL

Probleme de lot la HC Zalău. Trei jucătoare au devenit indisponibile!

Pe lângă că are un lot restrâns, gruparea de sub Meseş se vede nevoită să nu mai conteze pe trei jucătoare în perioada următoare. Din cauza unor accidentări, Ioana Bălăceanu, Teodora Popescu şi Alexandra Popescu au devenit indisponibile. Prima va rata tot sezonul, după ce a suferit o intervenţie chirurgicală


HC Zalău are un lot de 16 jucătoare în acest sezon, însă va avea soluţii mai puţin în perioada următoare. Trei jucătoare au devenit indisponibile după ce au suferit accidentări, iar Gheroghe Tadici nu va mai putea conta pe Ioana Bălăceanu, Teodora Popescu şi Alexandra Popescu.

Bălăceanu  a suferit o accidentare gravă la genunchi şi a fost deja supusă unei intervenţii chirurgicale, astfel că pentru ea sezonul s-a terminat. În partida cu Dacia Mioveni, Teodora Popescu a căzut pe spate fiind scoasă pe targă din sală de către medicii de pe ambulanţă.

Ea se află acum la Craiova unde face recuperare şi în caz fericit ar putea juca din nou doar din luna aprilie, după cele 4 meciuri pe care HC Zalău le susţine în aceste 12 zile. Lista indisponibilităţilor continuă cu portarul  Alexandra Popescu care s-a accidentat în timpul unui antrenament.

Din fericire, accidentarea sa nu este atât de gravă, iar “portăriţa” se pregăteşte separat în aceste zile.

“Ioana Bălăceanu a ieşit din calcule fiind operată. După meciul cu Dacia Mioveni a devenit indisponibilă şi Teodora Popescu, care nu ştiu când îşi va reveni. Este plecată la Craiova să facă recuperare. Mai avem probleme şi cu Alexandra Popescu, care se pregăteşte separat”, spune Gheorghe Tadici.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

More in HANDBAL