Connect with us

Actualitate

Noile măsuri luate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Sălaj pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Sălaj a adoptat, joi, Hotărârea 9, privind măsurile de prevenire şi combatere a pandemiei COVID-19 dar și actualizarea incidenţelor unităţilor administrativ-teritoriale

Conform acestei hotărâri este obligatorie purtării măștii de protecție doar de tip medical cu 3 pliuri sau FFP2 (N95), astfel încât să acopere gura și nasul, în toate spațiile publice închise și deschise şi este interzisă organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive și altele asemenea).

De asemenea, accesul la operatorii economici care au ca obiect principal de activitate comercializarea produselor alimentare situați în centrele și parcurile comerciale este permis tuturor persoanelor dacă sunt îndeplinite cumulative următoarele condiții:

a) sunt stabilite culoare dedicate și controlate de intrare, deplasare și ieșire în/din centrele și parcurile comerciale;

b) este asigurată o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare persoană din suprafața destinată vânzării;

c) este limitat numărul coșurilor de cumpărături la numărul maxim de persoane care pot avea acces.

Valoarea incidenței cumulate a cazurile de îmbolnăvire la 14 zile în funcţie de care se aplică măsurile prevăzute în hotărâre este prevăzută în Anexa 1, care face parte integrantă din această hotărâre.

Rata de incidență a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 se analizează săptămânal sau ori de câte ori este necesar la nivelul fiecărei unități administrativ teritoriale din județul Sălaj.

Hotărârea intră în vigoare începând cu data de 11 februarie 2022, ora 00:00

Textul integral a Hotărârii poate fi consultat aici:

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

More in Actualitate