

Lista plecărilor din această iarnă devine şi mai numeroasă la gruparea de sub
Măgură, care l-a pierdut şi pe Marius Leitan, unul dintre cei mai vechi componenţi ai echipei. Fundaşul este decis să îşi rezilieze contractul cu Sportul Şimleu, având o serie de nemulţumiri vizavi de cei din conducere, mai ales după ce căpitanul a fost amendat pentru că a încălcat regulamentul de ordine interioarăn şi în această perioadă a jucat pentru Autovip Garden la minifotbal
Deşi până în vara anului 2020 nu a jucat decât prin Liga a IV-a, Marius Leitan a devenit în scurt timp un jucător important al Şimleului în Liga a III-a. A fost şi căpitanul echipei şi un jucător de bază, care a dat siguranţă defensivei prin evoluţiile sale. Din a doua parte a sezonului, Marius Leitan este decis să pună punct final perioadei de la Şimleu. Fundaşul vrea să îşi rezilieze contractul cu gruparea de sub Măgură, având o serie de nemulţumiri vizavi de cei din conducere. Asta mai ales după ce căpitanul a fost amendat pentru că a încălcat regulamentul de ordine interioară şi în această perioadă a jucat pentru Autovip Garden în Campionatul de Minifotbal Onix.
“Marius Leitan a fost amendat la fel ca şi ceilalţi jucători care au jucat în campionatul de minifotbal. Ne-a informat că nu mai vine la echipă şi că vrea să plece în Germania. I-am oferit să antreneze două grupe de juniori, tocmai în ideea de a câştiga mai mult la Şimleu, însă el tot vrea să plece”, spune preşedintele Ioan Gurzău.
Fotbalistul nu s-a mai prezentat sub comanda antrenorului Dacian Nastai de săptămâna trecută, iar tehnicianul spune că avea alte aşteptări de la cel care în multe meciuri a purtat banderola de căpitan.
“Şi-a manifestat dorinţa să plece de la echipă. Atâta ştiu că nu mai vrea să colaboreze cu noi. Aşteptările faţă de el erau altele mai ales că el este localnic. Noi avem un regulament de ordine interioară. Aşa este şi într-o familie, unde dacă nu se respectă regulile, este degringoladă totală. Mai ales de la un căpitan de echipă aşteptam să respecte regulamentul. Dacă un căpitan nu respectă regulamentul, atunci nu te poţi aştepta nici la ceilalţi să îl respecte. Regulamentul nu este ceva drastic ci o normalitate în fotbalul actual”, spune antrenorul Dacian Nastai.
Marius Leitan a decis să plece de la Şimleu şi să îşi caute altă echipă. Fotbalistul s-a arătat deranjat de modul cum a fost tratat şi spune că la mijloc ar fi vorba şi de unele nemulţumiri pe care le are la adresa antrenorului Dacian Nastai.
“Aştept să îmi reziliez contractul şi voi vedea ce voi face mai departe. Am avut unele divergenţe cu antrenorul şi am hotărât că este mai bine să plec de la Şimleu”, spune Marius Leitan.
