Connect with us

ATLETISM

Maria Csiki, aproape de podium la Cupa Bistriţei 

Atleta pregătită de Nelian Ianchiş s-a clasat pe locul 4 la competiţia desfăşurată la Bacău. “Nu sunt pe deplin mulţumit de rezultatul Mariei. Se putea mai bine”, a spus antrenorul de la Clubul Sportiv Şcolar Zalău


Maria Csiki este sportiva de care se leagă speranţele atletismului sălăjean în prezent. Sportiva a avut un an 2021 bun, în care a reuşit să urce pe podium la Campionatele Naţionale.

Speră să reuşească acelaşi lucru şi în acest an.

Pentru asta, sportiva s-a pregătit intens, sub comanda antrenorului Nelian Ianchiş, în cantonamentul de la Băile Felix, precum şi la fiecare antrenament pe care-l susţine la Zalău, deşi condiţiile de pregătire din judeţ sunt precare.

Cu toate acestea, Maria a abordat cu încredere primul concurs din acest an.

Este vorba despre Cupa Bistriţei, o competiţie ce a ajuns în acest an la ediţia cu numărul 37.

Pentru acest concurs, CSS Zalău a deplasat toţi sportivii care au fost în cantonamentul de la Băile Felix, având speranţe la trei clasări pe podium. Cele mai mari şanse le avea tânăra speranţă a atletismului sălăjean, Maria Csiki.

Din păcate, nu a fost să fie. Atleta a alergat 800 de metri, reuşind un timp de 2:29,14, suficient doar pentru locul al patrulea. Este o clasare aproape de podium, însă, Nelian Ianchiş a urmărit altceva de la acest prim concurs naţional.

Nelian Ianchiş: “Nu sunt pe deplin mulţumit”

“Nu sunt pe deplin mulţumit de rezultatul Mariei. A obţinut locul 4, însă, nu asta mă interesa în principal. În perioada asta mă interesa rezultatul ca timp la probe”, spune antrenorul de la CSS Zalău.

Maria Csiki a alergat şi 1.500 m, reuşind un loc 7. Tot la 800 şi la 1.500 a alergat şi Larisa Taloş, dar sportiva nu a prins top 10.

La 1.500 de metri a concurat şi Răzvan Sabo. Atletul originar din comuna Hereclean s-a clasat pe locul 10 cu timpul 4.42,42. Ionuţ Bonţe, Ştefan Rus şi David Lucaciu nu au prins top 10.

“A fost primul concurs din acest an, am avut şi mai mulţi sportivi începători, şi nu pot să zic că a fost rău, însă, consider că se putea şi mai bine”, ne-a declarat Nelian Ianchiş.

Mai sunt aproximativ două luni de zile până la Campionatele Naţionale, timp în care atleţii de la CSS Zalău mai participă la câteva competiţii.

Următorul concurs pe listă este Memorialul “Dorin Melinte”. Competiţia va avea loc în perioada 12 – 13 februarie, la Bacău.

Prima etapă a Campionatul Național U18, U16 Cadeți și Probe Combinate U18, U16 Cadeți este programată în perioada 19 – 20 februarie, urmând ca în martie să aibă loc şi finalele. Juniorii 3 în 5 – 6 martie, iar juniorii 2 la o săptămână distanţă.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

More in ATLETISM