Connect with us

HANDBAL

Junioarele de la HC Valeria Motogna abordează cu încredere returul

Echipa a revenit la pregătiri încă din primele zile ale anului, iar la finalul săptămânii va participa la un turneu de pregătire la Satu Mare


Chiar dacă este un club nou, HC Valeria Motogna se bucură de rezultate promiţătoare încă de la început.

Antrenoarele Valeria Motogna şi Ana Şomoi împărăşesc experienţa acumulată în întreaga carieră în sportul de pe semicerc tinerelor handbaliste care vor să le calce pe urmă.

Cele două sunt vicecampioane mondiale cu echipa României, în anul 2005.

Rezultatele nu întârzie să apară, iar după ce clubul s-a remarcat în competiţii de minihandbal sau babyhandbal. Clubul condus de Valeria Motogna are rezultate bune şi în primul an în Campionatul Naţional de Junioare III.

În prima parte a campionatului, HCVM Zalău a avut un parcurs bun, în care a înregistrat 6 victorii şi 3 eşecuri. Însă, a suferit la capitolul punctelor bonus.

Astfel, în loc să fie pe 2, HCVM Zalău a terminat anul pe locul 4.

Au revenit la pregătiri încă din primele zile ale anului

Pentru partea a doua a campionatului, clubul lui Valeria Motogna speră să obţină rezultate şi mai bune şi să revină pe podium.

În acest sens, încă din primele zile ale anului, handbalistele au revenit la pregătiri.

Nu au plecat într-un stagiu de pregătire centralizat, ci s-a optat pentru o pregătire intensă, pe plan local.

S-a efectuat câte un antrenament pe zi, a câte 2 ore fiecare.

Campionatul va începe pe data de 22 ianuarie. Până atunci, HC Valeria Motogna va participa în weekend la turnee de pregătire.

Sâmbătă şi duminică, junioarele 3 vor fi prezente la un turneu la Satu Mare.

Jucătoarele de la mini-handbal vor fi prezente sâmbătă, la un turneu la Negreşti-Oaş.

În prima etapă din 2022, HC Valeria Motogna va avea parte de derby-ul judeţean cu CSS Zalău, cea din urmă fiind gazdă. HCVM Zalău s-a impus în tur cu 26 – 22.

“Am efectuat câte un antrenament pe zi, în care am îmbunătăţit pregătirea fizică, fără să neglijăm partea tehnică cu mingea. Până la începerea campionatului încercăm să facem cât mai multe meciuri amicale. Este cea mai bună formă de pregătire”, ne-a declarat Valeria Motogna.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL