Connect with us

FOTBAL

Sportul Şimleu apelează la întăriri. “Vom face două-trei transferuri”

 În perioada de pauză, gruparea de sub Măgură vrea să îşi întărească lotul. Potrivit președintelui Ioan Gurzău, la Şimleu vor fi aduşi doi, chiar trei fotbalişti care să aducă un plus, însă vor fi şi plecări din lot 

Prima parte a campionatului Ligii a III-a s-a terminat după etapa a XV-a, care a avut loc în 4 decembrie. Vor urma aproape trei luni de pauză, reluarea campionatului fiind programată în data de 12 martie. Undeva la mijlocul lunii ianuarie, Sportul Şimleu va începe pregătirile, dar până atunci, conducerea lucrează să întărească lotul.

Potrivit preşedintelui Ioan  Gurzău, gruparea de sub Măgură va transfera doi, chiar  trei fotbalişti care să aducă un plus la echipă, însă vor avea loc şi plecări. De la Sportul vor pleca jucătorii care nu au cofirmat şi care nu au dat randamentul dorit.

“În vară am făcut 4 – 5 transferuri şi ne-am consolidat lotul. Unii jucători s-au integrat mai repede, alţii mai târziu, dar una peste alta, majoritatea jucătorilor care au venit în vară au dat randament şi ne-au ajutat. În această perioadă vom analiza şi va trebui să facem unele restructurări. De jucătorii care au jucat mai puţin şi care nu se încadrează pe stilul nostru, va trebui să ne despărţim, iar în locul lor vom aduce doi-trei fotbalişti care să ne ajute. Sper să găsim soluţiile cele mai bune”, spune Ioan Gurzău.

Primul jucător cu care s-a înțeles Sportul Șimleu este Alexandru Jula, care vine de la SCM Zalău.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

More in FOTBAL