Connect with us

BOX

Alex Cîmpian şi Rareş Grama urcă pe podium la Naţionalele de box 

Cei trei sportivi antrenaţi de Adrian Popuţea şi Ioan Dragoş au reuşit să obţină medalii la competiţia desfăşurată la Brăila. Magdaş a obţinut medalia de argint, la fel ca şi Cîmpian, în timp ce Grama a fost nevoit să se mulţumească cu cea de bronz


La finele săptămânii trecute, la Brăila, a avut loc Campionatul Naţional de Box, la categoria de vârstă cadeţi, dar şi Campionatul Naţional de Box, la categoria U 22.

La ambele competiţii, CSM Zalău a avut reprezentanţi, astfel că la cadeţi au fost trei sportivi, în timp ce la U 22 a fost un singur reprezentant.

Rareş Grama (cat. 60 kg), Daniel Tănăsescu (cat. 70 kg) şi Alex Cîmpianu (cat. 80 kg) au fost cadeţii sălăjeni prezenţi la Naţionale.

Din rândul celor trei sportivi, cel mai bun rezultat a fost obţinut de către Alex Cîmpian. Elevul lui Adrian Popuţea şi Ioan Dragoş a avut o comportare excelentă la Brăila, reuşind să câştige titlul de vicecampion naţional. Pe podium a urcat şi Rareş Grama, acesta reuşind să obţină medalia de bronz.

Din păcate, deşi a câştigat medalie la Cupa României, Daniel Tănăsescu nu a putut să repete performanţa şi la Campionatul Naţional.

Argint pentru Paul Magdaş

Paul Magdaş a participat recent la Campionatul Naţional de Seniori, acolo unde a avut o evoluţie bună, însă, tabloul nu a fost unul favorabil, astfel că drumul său se oprea în sferturi, fiind eliminat de Cristian Filip (Dinamo), cel care avea să devină campion naţional.La scurt timp de la această experienţă, în această săptămână, pugilistul de la CSM Zalău a participat la Campionatul Naţional U 22, competiţie ce s-a desfăşurat, în perioada 7 – 9 decembrie, la Brăila, localitate în care a avut loc şi Campionatul Naţional de cadeţi.Revenind la Paul Magdaş, elevul lui Adrian Popuţea şi Ioan Dragoş a participat la categoria +92 de kilograme, având o comportare deosebită care i-a adus medalia de argint.

“Obiectivul a fost depăşit”

Prezent alături de sportivi la Campionatele Naţionale, antrenorul Adrian Popuţea s-a declarat mulţumit de felul în care s-au comportat elevii săi, atât cadeţii, cât şi Paul Magdaş.

“Obiectivul a fost depăşit. Bineînţeles, tot timpul ne dorim mai mult, dar pot să mă declar mulţumit. Alex Cîmpianu este un talent extraordinar şi chiar dacă a început boxul în luna ianuarie şi a reuşit două victorii prin inferioritate în repriza a doua până să ajungă în finală, acolo unde a boxat cu un sportiv ce a fost prezent la Euro. Rareş Grama este un sportiv foarte serios, muncitor şi care are multe calităţi, dar şi dorinţă şi ambiţie pentru performanţă în box. Este la început de drum, iar peste doi ani, ne putem gândi la titlul naţional”, ne-a declarat Adrian Popuţea.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

More in BOX