Connect with us

DIVIZIA A1

SCM Zalău, victorie clară cu Ştiinţa Bucureşti

Voleibaliştii pregătiţi de Marius Lazăr au reuşit să obţină o victorie în minim de seturi cu gruparea din capitală


SCM Zalău nu înregistrează rezultatele pe care le doreşte conducerea şi pare că este departe de locurile de playoff. Zălăuanii au ieşit şi din Cupele Europene, dar acolo au avut ghinionul de a da peste Modena, o echipă puternică din campionatul italian.

În campionat, zălăuanii au avut patru etape infernale, în care a întâlnit granzii campionatului intern, iar SCM s-a ales cu zero puncte. Meciul cu Unirea Dej din etapa trecută părea că este unul la îndemâna sălăjenilor, dar jocul a scârţâit în continuare.

SCM Zalău a revenit pe teren propriu, unde în această după amiază a întâlnit Ştiinţa Bucureşti. Acum, mai mult ca niciodată, gruparea de sub Meseş avea nevoie şi de sprijinul spectatorilor, pentru a ieşi din pasa proastă. Conducerea a oferit intrare liberă celor care au dorit să asiste la partidă, iar în tribune s-au aflat aproximativ 80 de spectatori.

Revenirea spectatorilor a fost de bun augur, iar zălăuanii au obţinut o victorie în trei seturi. Sigur, nici adversara nu a fost una de speriat, dar această victorie cu 3 – 0 le prinde bine băieţilor pregătiţi de Marius Lazăr, fiind o victorie de moral.

Cât despre meci, să spunem că SCM Zalău a fost mai bună la cam toate capitolele, iar în primul set, bucureştenii au reuşit doar 15 puncte. În următorul set, Ştiinţa a reuşit 18 puncte, în timp ce în setul trei, echipa din capitală a reuşit 19 puncte.

Aleksander Minic şi Andrei Mihalescu au fost cei mai buni jucători, ambii reuşind câte 15 puncte.

SCM Zalău – Ştiinţa Bucureşti 3 – 0 (15, 18, 19)

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in DIVIZIA A1