Connect with us

CUPELE EUROPENE

Marius Lazăr: “Ne bucurăm că am avut ocazia să jucăm cu Modena”

Antrenorul de la SCM Zalău este de părere că nu se poate compara voleiul românesc cu cel din Italia, iar faptul că zălăuanii au jucat cu o astfel de echipă, reprezintă o bucurie şi o lecţie de învăţat


SCM Zalău a evoluat în Cupele Europene încă din primul sezon. Însă, sorţii i-au scos în cale în Cupa CEV o echipă puternică din campionatul italian, Modena.

Dubla cu echipa italiană s-a jucat în Italia, ambele jocuri fiind câştigate de Modena.

Marius Lazăr – antrenorul de la SCM Zalău consideră că nu există termen de comparaţie între cele două formaţii, iar faptul că zălăuanii au avut şansa de a juca cu o astfel de echipă, reprezintă o bucurie şi un moment oportun pentru a învăţa de la un astfel de club.

“Am întâlnit cu echipă cu jucători de mare valoare. Un club imens, care are absolut tot. Nu există termen de comparaţie cu voleiul de la noi. În primul meci am jucat extrem de bine, chiar dacă am pierdut cu 3 – 1. Mobilizarea băieţilor a fost excepţională, am reuşit să facem mai multe blocaje decât  ei, am reuşit să avem o preluare şi o construcţie bună de joc. Au fost câteva faze spectaculoase, la care sala a aplaudat. În meciul doi, ne-au pus în dificultate cu serviciul. Ne bucurăm că am avut ocazia să jucăm cu o astfel de echipă. În orice moment am avut doar de învăţat de la o asemenea echipă”.

Marius Lazăr – antrenor SCM Zalău

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

More in CUPELE EUROPENE