Connect with us

Social

FOTO – Arhitectură tradițională în Fildurile sălăjene. Porţile ţărăneşti tradiţionale, adevărate „arcuri de triumf rustice”

 În Sălaj, pe Valea Almaşului, porţile gospodăriilor sculptate din lemn, cele din Filduri, adevărate „arcuri de triumf rustice”, cum le-au numit unii cercetători, oferă cele mai frumoase expresii ale artei populare românești a prelucrării lemnului

Lemnul a constituit secole de-a rândul principala materie primă a românilor, fiind resursa cu cele mai multe întrebuințări. Aproape că nu exista construcție gospodărească, unealtă, obiect, ustensilă casnică, piesă de mobilier sau instrument muzical care să nu fie confecționată din lemn.

 În Sălaj, pe Valea Almaşului, porţile gospodăriilor sculptate din lemn, cele din Filduri surprind prin dimensiunea monumentală şi forma puţin obişnuită. Poarta se susţine pe trei stâlpi solizi din lemn de stejar, înfipţi bine în pământ, ciopliţi în patru fețe, legaţi în partea de sus printr-o grindă, peste care se sprijină un acoperiş larg, din şindrilă. Cei trei stâlpi susţin două porţi: poarta mare, pentru care şi animale, şi poarta mică, pentru oameni. Cele două porţi au, în general, acoperiş comun, având o formă conică. Faptul că dimensiunile porţii erau atât de mari şi că omul se dedica atât de mult înfrumuseţării ei arată că ea avea pentru ţăran o însemnătate deosebită şi o valoare spirituală profundă.

Poarta are și un accentuat caracter social, făcând legătura cu viața socială a satului. Fiind primul element arhitectural care intră în atenția trecătorului, este ca o emblemă a familiei, astfel că țăranul se străduia să îi dea un aspect atrăgător și prietenos. În viaţa satului, poarta era şi un obiect de mândrie.

”Aici la noi în sat, în Gălăşeni, n-o fost multe porţi de alea sculptate, cam 5 de alea faine. Nu o fost la tătă lumea că o fost oaminii săraci şi noi am avut, da nu aşe de asta aşe mare, cu acoperiş. Erau meşteri din satu vecin, din Petrinzel, erau meşteri de ungur Poly Ianoş, ave şi ucenici şi fecioru lui lucra. Nu oricine aveu porţi de alea mari că erau scumpe, era lumea săracă de bani. Erau făcute din ştejar, modele mai mult laleau şi viţă de vie” – Farcaş Ioan, n. 1943, Gălăşeni, Sălaj.

Pentru locuitorii de pe Valea Almaşului, poarta din lemn reprezenta cel mai important element de arhitectură tradiţională din cadrul gospodăriei, căreia i s-a acordat o importanţă deosebită. Construcţia necesita destul de mult timp, în funcţie de dimensiunile acesteia. Construită, de obicei, din trei stâlpi mari din stejar, care sunt legaţi între ei printr-un fruntar, cele mai mici având o portiţă pentru trecerea persoanelor şi poarta mare pentru atelaje şi animale, iar cele mai mari aveau patru stâlpi, având în plus o a doua portiţă pentru intrarea şi ieşirea animalelor din gospodărie.

Porţile şi vraniţele se lucrează din lemn de stejar şi gorun: Lemnu era de goron, fag nu s-o pus că fagu traje apă, putrăzeşte mai iute”. În primul rând, tăierea stejarului din care urma să fie construită poarta trebuia să aibă loc doar în perioadele cu luna plină și doar în decembrie și ianuarie, când lemnul doarme, existând concepția că astfel lemnul nu putrezește.

Transportul din pădure se realiza numai în una dintre zilele în care se putea mânca „de dulce” (marţi, joi sau sâmbătă), pentru ca lemnul să aducă noroc. Pentru anumite părţi (aripile, acoperişul, portiţa) se foloseşte şi lemnul de brad. Uneori din brad se confecţionează şi fruntarele. Draniţa de brad este cel mai des folosită pentru învelirea acoperişurilor. Stâlpii porţilor sau a vraniţei, din lemn de stejar, susţin întreaga greutate a construcţiei. De regulă sunt folosiţi trei stâlpi, din care doi sunt aşezaţi la distanţă mai mare, mărginind spaţiul propriu zis al porţii, iar al treilea, aşezat la o distanţă mai mică (de obicei lângă stâlpul din dreapta al porţii), delimitând spaţiul portiţei. Porţile cu patru stâlpi au doi dintre aceştia dispuşi central, sustinând cele două aripi, iar ceilalţi doi pe laturi, pentru câte o portiţă, dintre care, de obicei, una este fixă.

Fruntarul – grinda, pragul de sus al porţii, de obicei din lemn de stejar, leagă la partea superioară stâlpii între ei şi ajută la fixarea acoperişului. Faţa fruntarului este de multe ori sculptă, iar marginea de jos şi capetele –  crestate sau rotunjite.

Hăizaşul – acoperişul, este construit aproape fără excepţie în două ape. Deosebim două variante de acoperiş: unul singur peste toţi stâlpii, protejând atât deschiderea centrală cât şi cea laterală, sau mai multe (unul mai înalt, pentru deschiderea porţii şi altul sau alte două mai scunde pentru portiţă sau portiţe).

În Filduri, marea majoritate a porţilor au fost făcute de un meşter renumit în zonă, Man Gheorghe: O fost un bătrân aici, Man Gheorghe, care o predat în şcolă sculptură, la Fildu de Mijloc, şi di la el o învăţat tăţi” Inf. Gherman Ioan, n. 1949, Fildu de Sus, Sălaj.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Social