Connect with us

DIVIZIA A1

Adrian Feher anunţă măsuri dure la SCM Zalău. ”Banul public şi al sponsorilor nu îl vom risipi pe ceva ce nu merită”

Managerul vicecampioanei a fost un car de nervi după ce echipa sa s-a împiedicat şi în deplasarea de la Unirea Dej.Feher a fost total nemulţumit de evoluţia unor jucători şi anunţă că în pauza de iarnă, SCM Zalău se va despărţi de toţi voleibaliştii care nu fac faţă nivelului dorit de gruparea zălăuană

SCM Zalău are un parcurs modest în Divizia A1, iar în opt etape a acumulat doar 10 puncte şi este departe de plutonul fruntaş. Vicecampioana nu a obţinut niciun punct din derby-urile cu Dinamo, Steaua, SCMU Craiova şi Arcada Galaţi, dar s-a împiedicat şi în deplasarea de la Unirea Dej.

Deşi a condus cu 2 – 0, SCM Zalău s-a văzut egalată de o echipă tânără. Până la urmă, cu emoţii, vicecampioana a câştigat setul cinci şi a obţinut o victorie de două puncte.

Rezultatul de la Dej nu l-a mulţumit pe Adrian Feher, care a fost un car de nervi pe evoluţia unor jucători. Managerul de la SCM Zalău a pus piciorul în prag şi anunţă plecări în masă din lotul vicecampioanei, urmând ca în pauza de iarnă să fie puşi pe liber toţi jucătorii care nu fac faţă nivelului dorit de gruparea zălăuană.

Vom analiza cu sânge rece în următoarele zile absolut toată evoluţia fiecărui jucător şi cine merită să rămână la Zalău va rămâne, iar cine nu, va pleca în iarnă.La cum joacă, eu cred că este şi dorinţa unor jucători să părăsească Zalăul şi nu are rost să colaborăm până în vară. Cu riscul să terminăm pe locul 7 – 8, dar nu mai acceptăm o astfel de situaţie. Dacă vom mai pierde meciuri, le vom pierde cu nişte jucători tineri. În mintea mea am şi acest scenariu.În  30 de ani se poate să avem un sezon prost, dar nu vom risipi banul public şi al sponsorilor, pe ceva ce nu merită. Sunt nemulţumit de unii jucători, iar aici nu este casă de binefacere. Prin evoluţia lor nu îmi demonstrează că ei vor să joace la această echipă. Nu văd nicio îmbunătăţire. Ne împiedicăm la Baia Mare, la Dej, iar cu primele patru clasate nu obţinem niciun punct. Nu vreau să ne târâm. Iubitorii voleiului din Zalău merită altceva. În iarnă voi lua măsuri şi toţi jucătorii care nu fac faţă la nivelul la care îşi doreşte să fie Zalăul, vor părăsi echipa”, ne-a declarat Adrian Feher.

Adrian Feher a dat de înţeles că este total nemulţumit în special de evoluţia jucătorilor străini.

”Nu ar fi o problemă dacă am pierde puncte cu Tudor Balu în teren şi cu jucătorii tineri, dar să pierdem cu Kovalchuk, Minic, Bruno şi cu Palacios, atunci avem o problemă. Aş vrea să-i felicit pe Bălean, Mihalescu, Coasă, Cuciureanu pentru că s-au dăruit. Fără ei nu cred că puteam să câştigăm la Dej. Prefer să fim pe locul 8 cu Tudor Balu pe teren decât să fim pe locul 5 cu astfel de jucători aşa zişi valoroşi. La Zalău vor rămâne doar jucătorii care vor să îşi dea viaţa pe teren. Dacă nu, avem timp să construim pentru sezonul următor o echipă care să se bată la titlul de campioană. Primăria şi sponsorii ne oferă aceste condiţii, iar eu personal nu vreau să îmi bat joc de ele”, spune Feher.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in DIVIZIA A1