Connect with us

FOTBAL

Veste excelentă pentru toţi iubitorii sportului. Spectatorii revin pe stadioane

Noul Guvern a trecut serios la muncă din prima zi, iar printre deciziile luate în prima şedinţă a Executivului se numără şi una care priveşte întrecerile sportive din România, lăsate fără spectatori în ultima perioadă, din cauza creşterii accelerate a cazurilor de infectare cu COVID-19

Spectatorii vor putea reveni în tribune la competiţiile sportive, ca urmare a unei hotărâri care a fost adoptată în şedinţa de Guvern de vineri, a anunţat Ministerul Sportului.

Sportul românesc se bucură de măsuri de relaxare privind participarea spectatorilor la competițiile sportive, ca urmare a hotărârii de guvern adoptate în ședința de Guvern de astăzi, pentru modificarea anexelor nr. 2 și 3 la H.G. nr. 1183/08.11.2021, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 noiembrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel, potrivit noilor reguli, competiţiile sportive se vor putea desfășura cu spectatori în tribune, în limita a 30% din capacitatea maximă a spaţiului, atât în spații închise, cât și deschise.

Participarea la aceste activități este permisă doar pentru persoanele care dețin certificat verde, respectiv:

  • sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
  • se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

Accesul spectatorilor în tribune este permis doar în intervalul orar 05:00 – 21:00. Această măsură reprezintă un câștig major pentru sport, sportivi și iubitorii sportului.

“Este o primă măsură în favoarea sportului, pe care noul guvern o adoptă din prima zi, după cea de reorganizare a MTS ca Ministerul Sportului. Desigur, este nevoie de multă responsabilitate și pe mai departe. Este nevoie de respectarea măsurilor în vigoare și de continuarea campaniei de vaccinare, pentru că doar așa putem limita efectele negative ale acestei pandemii și reveni spre normalitate”, a declarat ministrul Sportului, Eduard Novak.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL