Connect with us

FOTBAL

Someşul Someş Odorhei a învins la Bănişor şi e pregătită pentru derby-ul cu Rapid Jibou

Raul Porumb şi compania au câştigat şi jocul pe terenul celor de la ACS Bănişor ocupând un loc pe podium. Duminică, Someşul se pregăteşte pentru derby-ul de foc cu vecinii de la Rapid Jibou, altfel spus actualul lider al Ligii a IV-a şi campioana Sălajului

După ce a pierdut două puncte la Crişeni, Someşul Someş-Odorhei nu şi-a mai permis paşi greşiţi şi în deplasarea de la ACS Bănişor-Peceiu. De data aceastea a jucat mult mai organizat şi a început tare, reuşind să deschisă scorul încă din minutul 3. Mihai Brînduşe a primit o pasă în adâncime de la Samuel Botiş, a scăpat singur cu portarul, reuşind să înscrie fără probleme.

Oaspeţii au dominat jocul şi şi-au mărit avantajul în minutul 31,  prin Samuel Botiş, după o centrare bună în careu de pe partea stângă. Recitalul celor de la Someşul  Someş-Odorhei a continuat şi în partea secundă, iar în minutul 57, scorul a devenit 0 – 3.

Raul Iliese a primit o minge în lateral, a rămas singur cu portarul şi a înscris cu un şut la colţul lung. La acest scor “zarurile” erau aruncate, dar ACS Bănişor-Peceiu a avut o răbufnire de orgoliu şi a reintrat în joc.

Cosmin Cuibuş a marcat în minutul 63 după un contraatac, ca în minutul  86, Răzvan Chiş să facă 2 – 3, fiind pe fază la o centrare în careu. Cu elan, gazdele au alergat după golul egalării, dar apărarea vizitatorilor nu a mai putut fi bătută.

S-a terminat 2 – 3, iar Someşul Someş-Odorhei este neînvinsă şi aşteaptă cu moral bun derby-ul zonal cu Rapid Jibou, care are loc duminică.

Someşul Someş-Odorhei se află pe locul 3, şi are şanse mari să termine turul de campionat pe podium. 

“Am intrat pe teren pentru a obţine cele trei puncte. Am condus acest meci de la început până la final. În repriza a doua am avut nişte momente de relaxare de care gazdele  au profitat din plin, dar important este că am câştigat acest meci.  Felicităm  echipa gazdă pentru prestaţia din teren şi pentru primirea de care am avut parte. Obiectivul nostru este o clasare în primele patru locuri. Pe această cale mulţumim domnului primar şi autorităţilor locale pentru susţinere, dar şi suporterilor care ne însoţesc la fiecare meci”.

Samuel Botiş – jucător Someşul Someş Odorhei

ACS Bănişor-Peceiu – Someşul Someş Odorhei 2 – 3 (0 – 2) 

Au marcat: Cosmin Cuibuş (‘63) şi Răzvan Chiş (‘86), respectiv Mihai Brînduşe (‘3), Samuel Botiş (31) şi Raul Iliese (‘57)

ACS Bănişor: Medan Cozac – Răzvan Chiş, Cristian Onica, Călin Pop, Ionuţ Cozac, Cristian Jula (cpt.), Ionuţ Stoica, Sergiu Ardelean, Raul Pleş, Cosmin Cuibuş şi Vlad Cămăran. Rezerve:  Mario Tarba, Alexandru Onica, Adrian Jula, Claudiu Chira, Paul Vedinaş, Florin Botofan şi Rareş Groze. Delegat: Alex Chiş

Someşul: Ionuţ Chechedi – Andrei Pop, Major Robert, Raul Iliese, Raul Porumb (cpt.), Flaviu Conţ, Samuel Botiş, Mihai Brînduşe, Vlad Ortelecan, Bogdan Petruşan şi Bogdan Ungur. Rezerve: Emil Deac – Marius Moş, Vlad Cioban, George Porumb, Robert Cristorean, Cătălin Odenie, Bogdan Rus şi Mihai Moş. Delegat:  Raul Porumb

 Au arbitrat: la centru – Raul Horvat (Zalău), asistenţi – Romulus Raţ (Bădăcin) şi Ladanyi Dan (Zalău).

Observator AJF: Vasile Stâncel (Zalău);

Jucătorul meciului: Samuel Botiş

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

More in FOTBAL