Connect with us

HANDBAL

Victorie astronomică pentru HC Valeria Motogna

Handbal Club VM Zalău a reuşit să se impună cu 37 – 5 în deplasare la CSS 2 Baia Mare, o echipă cu tradiţie în handbalul juvenil românesc

Deşi se află la primul an în care participă la juniore III, echipa lui Valeria Motogna face senzaţie. Experienţa fostei handbaliste îşi spune cuvântul, astfel că micuţele sportive de la club au de la cine învăţa.

După trei victorii consecutive în primele trei etape, Handbal Club VM Zalău speră să obţină maxim şi din confruntarea cu CSS 2 Baia Mare, chiar dacă meciul se disputa în “capitala” Maramureşului. Şi au reuşit… nu doar că au reuşit, ci fetele lui Vali Motogna s-au impus la un scor astronomic. Au câştigat cu 37 – 5, o diferenţă uriaşă în handbal, cu atât mai mult cu cât s-a impus echipa din deplasare.

Sigur, vorbim de nivelul juvenil, dar chiar şi aşa. Este o victorie ce merită apreciată şi lăudată şi care ne dă încredere că mai sunt sportive cu potenţial care vin din spate şi care ar putea când să ajungă la echipa reprezentativă a Sălajului, în Liga Florilor.

Cealaltă echipă sălăjeană prezent în Campionatul Naţional de Juniore III, CSS Zalău, a  pierdut în această etapă, pe teren propriu, în compania liderului Marta Baia Mare. Junioarele I de la CSS Zalău au avut etapă liberă, la fel cum s-a întâmplat şi cu băieţii de la HCS Dinamyc Zalău.

“Scorul este rezultatul unei apărări foarte bune, dublată de aportul portarilor Kovacs şi Pavel”, spune Valeria Motogna.

CSS 2 Baia Mare – HC VM Zalău 5 – 37 (3 – 11, 1 – 14, 1 – 12)

HCVM Zalău: Kovacs Kata, Pavel Teodora – Maria Lăpădat (10 goluri), Daria Şandru (8), Daria Sălăjan (6), Medeea Dobocan (4), Iulia Şamşudan (3), Adelina Şamşudan (2), Estera Boca (1), Bai Agota (1), Alexia Pop, Maria Alb şi Andreea Chechedi. Antrenor: Valeria Motogna

CSS Zalău – CS Marta Baia Mare 21 – 34 (5 – 12, 10 – 12, 6 – 10)

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL