Connect with us

DIVIZIA A1

Marius Lazăr: “Am făcut un joc slab la Baia Mare, dar sunt două puncte câştigate”

Tehnicianul de la SCM Zalău s-a arătat nemulţumit de evoluţia echipei sale în partida cu Explorări, dar ţinând cont de evoluţia jocului, antrenorul vicecampioanei este de părere că SCM a câştigat două puncte în faţa unei grupări care joacă bine pe teren propriu

Dacă în primele două etape, CSU Vest Timişoara şi Rapid Bucureşti nu au pus probleme Zalăului, în etapa a III-a, vicecampioana a înregistrat un mic pas greşit. În deplasarea de la Explorări Baia Mare, SCM a avut nevoie de cinci seturi pentru a câştiga şi la final s-a ales cu două puncte. După părerea antrenorului şi aceste două punct sunt importante, ţinând cont că formaţia zălăuană a revenit după ce a fost condusă cu 2 – 1 la seturi.

“Având în vedere ultimele meciuri care le-am făcut cu Explorări, dacă aş fi discutat despre o victorie cu 3 – 2, puteam spune că este un punct pierdut, dar ţinând cont de evoluţia jocului de sâmbătă, pot spune că sunt două puncte câştigate. Din fericire am reuşit să câştigăm meciul la final, dar greu. Adversarii avut posibilitatea în finalul setului patru să ne ajungă şi riscam să pierdem cu 3 – 1”, ne-a declarat Marius Lazăr.

Tehnicianul spune că echipa sa a practicat un joc slab în faţa unui adversar care s-a motivat mai bine, mai ales după ce acum două etape a luat un punct şi celor de la Dinamo Bucureşti.


“Primele două meciuri au fost mai uşoare, dar la Baia Mare am dat peste o echipă incomodă.Au avut dorinţă foarte mare să arate că rezultatele din meciurile de pregătire nu au fost cele adevărate. Au avut şi motivare, după ce tot pe
teren propriu, cu Dinamo, au făcut un joc bun şi au luat un punct. Cei de la Baia Mare au fost mai motivaţi. Noi am făcut un joc slab tehnico-tactic. Au fost multe greşeli personale, iar serviciul nostru a avut de suferit foarte mult. Nu am pus presiune pe adversar cu serviciul ca să-i incomodăm. Ei şi-au făcut preluarea bună din serviciu şi la fiecare minge au început să prindă mai multă încredere. Baia Mare are câţiva jucători străini, care ridică nivelul echipei din sezonul trecut”, a concluzionat antrenorul de la SCM Zalău.

După trei etape, SCM Zalău are 8 puncte şi se află pe locul 3, la egalitate de puncte cu Dinamo Bucureşti, ocupanta locului 2. Cele două grupări se vor întâlni în etapa următoarea, vineri, de la ora 17.00, la Zalău.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in DIVIZIA A1