Connect with us

Social

Start în programul de Internship al Consiliului Județean. Direcțiile și compartimentele care îi așteaptă pe tineri

Misiunea programului de Internship al Consiliului Județean Sălăjean este aceea de a îmbunătăți cunoștințele tinerilor, de a-i ajuta să dobândească experiență profesională și de a-i familiariza cu procesul legislativ și administrativ al instituției

Consiliului Județean Sălaj își deschide porțile pentru absolvenții de studii superioare care doresc să se implice activ în viața județului prin participarea, pe parcursul a șase luni consecutive, la singurul program de internship din administrația publică sălăjeană.

În acest an, sunt disponibile ȘASE LOCURI, astfel:

Direcția Juridică și Administrație Locală:

• 1 loc – studii universitare de licență, absolvite cu diplomă de licență în domeniul Științe Juridice – specializarea Drept.

Direcția Investiții și Programe Publice:

• 1 loc – studii universitare de licenţă, absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul Științe Inginerești, specializarea Construcţii Civile, Industriale şi Agricole

• 1 loc – studii universitare de licenţă, absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul Științe Inginerești, specializarea Căi Ferate, Drumuri și Poduri;

• 1 loc – studii universitare de licenţă, absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în una dintre specializările: Administrație Publică, Studii Europene și Relații Internaționale.

Direcția Patrimoniu:

• 1 loc – studii universitare de licenţă, absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul Științe Inginerești, specializarea Căi Ferate, Drumuri și Poduri;

• 1 loc – studii universitare de licenţă, absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul Științe Inginerești, specializarea Instalații pentru Construcții.

Programul de internship este destinat absolvenților de studii superioare și are o durată de maxim 720 de ore, pe parcursul a șase luni consecutive, timp în care participanții vor lucra șase ore pe zi și vor beneficia de o indemnizație în sumă brută de 3.410 lei/lună, proporțional cu timpul de lucru efectiv lucrat. Activitățile internilor se vor desfășura sub supravegherea unui îndrumător. La finalul programului, fiecare intern va primi un certificat de internship, perioada de activitate fiind considerată vechime în muncă și vechime în specialitatea studiilor.

Aflat la prima ediție, programul are ca obiective îmbunătățirea cunoștințelor și dezvoltarea abilităților profesionale ale internilor, dobândirea de experiență profesională, abilități practice și competențe specifice activității desfășurate în cadrul Consiliului Județean Sălaj, precum și familiarizarea internilor cu procesul normativ și administrativ propriu al instituției. Mai mult decât atât, prin inițiativa noastră dăm șansa tinerilor să contribuie la dezvoltarea comunității din care fac parte. Sperăm ca programul să fie unul atractiv pentru cei care vor să învețe cum se face administrație”, a precizat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj.

Cei interesați trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele criterii de eligibilitate:

a) vârsta minimă de 18 ani la data înscrierii la program;

b) domiciliul sau reședința în România;

c) nu sunt activi pe piața muncii;

d) cunosc limba română, scris și vorbit;

e) studii sau pregătire corespunzătoare în domeniul de Internship ales;

f) cunosc la nivel mediu (BI/B2) cel puțin o limbă străină de circulație internațională;

g) utilizează, cel puțin la nivel mediu, soft-urile de procesare text, calcul tabelar și prezentări, precum și instrumentele de navigare pe Internet;

h) au o stare de sănătate adecvată postului pentru care candidează.

Un candidat poate completa un singur formular de înscriere/etapă, pentru o singură structură de specialitate.

Dosarele se depun începând de luni, 25 octombrie, la sediul Consiliului Județean Sălaj, Piața 1 Decembrie 1918, nr. 11, Zalău, până în 10 noiembrie 2021, ora 16.00, și trebuie să conțină următoarele documente:

1. Formularul tip de înscriere, disponibil online pe site-ul instituției;
2. Copie CI sau copie după un alt document care atestă identitatea persoanei;
3. Curriculum vitae;
4. Diplomă de absolvire/adeverință de absolvire a studiilor de licență;
5. Scrisoare de intenție;
6. Adeverință de la medicul de familie/unități medicale abilitate care să ateste că este apt pentru muncă;
7. Cazier judiciar;
8. Declarație pe propria răspundere că nu are un raport de muncă sau un raport de serviciu;
9. Alte diplome, certificate, adeverințe, care atestă dobândirea de competențe ori implicarea în diferite proiecte, programe, activități extra-didactice, voluntariat etc.

Selecția candidaților se va face în două etape:

• 11-12 noiembrie – evaluarea conținutului dosarului de candidatură și afișarea rezultatelor
• 15-17 noiembrie – interviul și afișarea rezultatelor

Rezultatele selecției dosarelor, lista persoanelor admise la interviu, precum și data desfășurării interviului vor fi anunțate pe pagina de internet a Consiliului Județean – www.cjsj.ro, la Secțiunea Informații publice/Carieră.

Cei interesați își pot depune dosarele la sediul Consiliului Județean Sălaj, Piața 1 Decembrie 1918, nr. 11, Zalău, până în 10 noiembrie 2021, ora 16.00.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Social