Connect with us

Actualitate

Avansează lucrările la sala de sport din Jibou. Fundaţia este gata!

Viceprimarul oraşului – Vlad Paşcalău – a vizitat şantierul sălii de sport şi vine cu veşti bune pentru jibouani şi nu numai. Lucrările sunt în grafic şi fundaţia este gata, urmând ca până în vara anului viitor, proiectul să fie dus la bun sfârşit


Jiboul cunoaşte o dezvoltare amplă sub buna administraţie a primarul Dan Ghiurco, şi, mai nou, a viceprimarului Vlad Paşcalău. Ambii sunt oameni implicaţi, care apleacă urechea spre doleanţele cetăţenilor şi care, totodată, fac şi treabă, nu doar promit.

Oraşul arată din ce în ce mai bine şi se bucură de spaţii verzi, spaţii de joacă, infrastructură pusă la punct, iar autorităţile locale pun mare accent şi pe sport, astfel că după modernizarea Bazei Sportive Rapid, în zonă se lucrează intens şi la o sală de sport modernă.

Viceprimarul Vlad Paşcalău a vizitat şantierul şi vine cu veşti bune pentru jibouani şi nu numai. Constructorul a finalizat fundaţii noii săli de sport, urmând să continue cu structura metalică, iar dacă vremea va permite, proiectul poate fi dus la capăt până în vara anului 2022.

Să menţionăm faptul că acest proiect este finanţat prin Compania Naţională de Investiţii.

Sala de sport va fi una modernă ce va avea capacitate de 180 de locuri în tribună şi un teren multifuncţional, pentru volei, handbal şi minifotbal.

Clădirea va dispune de vestiare, grupuri sanitare, parcare şi tot ce ţine de o sală de sport modernă.

“Administrația locală își doreste să încurajeze tinerii sa practice sportul prin acest proiect, în valoare de 9 milioane de lei, finanţat prin Compania Națională de Investiții. Deviza mea este că 1 leu investit în sport economisește 10 lei în sănătate”, spune viceprimarul Vlad Paşcalău.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Actualitate