Connect with us

Social

Sălajul rămâne cu un număr mare de cazuri noi de COVID-19. Creşte însă şi numărul persoanelor vacccinate. Situația epidemiologică la 19 octombrie

Conform celor anunţate de Prefectura Sălaj, în ultimele 24 de ore, pe raza judeţului Sălaj au fost înregistrate 127 de cazuri noi de COVID-19. Astfel, numărul de persoane infectate cu SARS-CoV-2 de la începutul pandemiei a ajuns la 14.746, dintre care peste 1.400 sunt pozitive în prezent. Dintre acestea, 211 persoane sunt spitalizate, 11 aflându-se acum pe secţiile ATI

Trebuie precizat faptul că, faţă de ieri, numărul de UAT-uri aflate în scenariul roşu a rămas neschimbat, adică 40 de comune şi cele patru oraşe. În continuare, municipiul Zalău şi comunele Dobrin, Buciumi, Treznea, Benesat, Letca şi Mirşid au o incidenţă mai mare de 10 la mia de locuitori. Există însă şi alte 20 de UAT-uri, care au o incidenţă mai mare de 6 la mia de locuitori, ceea ce înseamnă restricţii sporite.

Există şi o rază de speranţă, în sensul că numărul de persoane vaccinate din judeţul Sălaj a crescut. Astfel, autorităţile menţionează că, doar în ultimele 24 de ore, 919 de persoane s-au vaccinat, iar centrele de vaccinare au început să fie asaltate, ca şi în primăvară.


Conform datelor centralizate astăzi, 19 octombrie 2021, situația epidemiologică la nivelul județului Sălaj se prezintă astfel:

■ 14.746 persoane infectate cu SARS-CoV-2 de la începutul pandemiei;

■ 127 persoane confirmate în ultimele 24 de ore;

■ 12.855 pacienți declarați vindecați de la începutul pandemiei;

■ 1.424 cazuri pozitive în prezent, din care: 211 persoane spitalizate pe secţie, 1205 persoane cu test pozitiv aflate la domiciliu, care au consimțit să se izoleze (monitorizate de medicul de familie);

■ 11 persoane spitalizate, pe secţia ATI;

În ultimele 24 de ore, pe raza judeţului Sălaj s-au vaccinat 919 de persoane, ceea ce înseamnă că sălăjenii au început să se vaccineze din ce în ce mai mult.

Prefectura Sălaj anunţă încă trei decese asociate cu COVID-19

De la începutul pandemiei, în Sălaj au fost înregistrate 467 persoane decedate, din care patru în ultimele 24 de ore.


Masculin, 87 ani, urban

data deces: 16.10.2021

Comorbiditati: Hipertensiune arteriala, Cardiopatie ischemica cronica, Sechele ictus, Acidoza – Nevaccinat


Masculin, 77 ani, urban

data deces: 17.10.2021

Comorbiditati: Hipertensiune arteriala, Cardiopatie ischemica cronica, Sechele AVC – Vaccinat

Feminin, 68 ani, rural

data deces: 16.10.2021

Comorbiditati: Hipertensiune arteriala, Diabet tip 2, Cardiopatie ischemica cronica, Insuficienta renala – Nevaccinat

Masculin, 81 ani, urban

data deces 17.10.2021

Comorbiditati: Hipertensiune arteriala, Fibroza pulmonara, Fibrilatie atriala, Insuficienta ventriculara stanga, Obezitate, Cardiomopatie ischemica – Nevaccinat


■ Incidența înregistrată la nivelul judetului Sălaj, la data de 19.10.2021 este de 6,98/1000 de locuitori.

Număr teste RT-PCR efectuate în ultimele 24 de ore – 131

Număr teste rapide efectuate în ultimele 24 de ore – 574

Număr elevi confirmaţi pozitivi în ultimele 24 de ore – 7

Număr profesori/personal auxiliar confirmaţi pozitivi în ultimele 24 de ore – 7

Număr clase/grupe suspendate – 20

Număr elevi confirmaţi pozitivi de la începutul semestrului – 385

Număr profesori/personal auxiliar unităţi învăţământ confirmaţi de la începutul semestrului – 176


Incidenţa UAT-urilor în care sunt cazuri confirmate:

DOBRIN 18,27
BUCIUMI 11,5
TREZNEA 11,41
BENESAT 11,37
LETCA 10,84
MUNICIPIUL ZALĂU 10,69
MIRŞID 10,56
MESEŞENII DE JOS 9,85
CRIŞENI 9,6
MARCA 9,48
ALMAŞU 8,9
CRISTOLŢ 8,78
BĂNIŞOR 8,32
SOMEŞ-ODORHEI 8,15
MĂERIŞTE 8,02
LOZNA 7,68
CREACA 7,44
GÂLGĂU 7,27
ZIMBOR 7,19
ŞAMŞUD 7,02
HERECLEAN 7
PLOPIŞ 6,71
IP 6,58
SURDUC 6,57
BOCŞA 6,54
ORAŞ CEHU SILVANIEI 6,07
NUŞFALĂU 6,05

ORAŞ ŞIMLEU SILVANIEI 5,71
HALMĂŞD 5,62
ORAŞ JIBOU 5,49
BĂLAN 5,24
CHIEŞD 5,22
PERICEI 4,82
SÂNMIHAIU ALMAŞULUI 4,76
VÂRŞOLŢ 4,52
COŞEIU 4,33
CAMĂR 4,26
VALCĂU DE JOS 4,12
ROMÂNAŞI 3,92
CUZĂPLAC 3,87
BOGHIŞ 3,56
ILEANDA 3,37
GÂRBOU 3,11
HOROATU CRASNEI 3,09

NĂPRADEA 2,96
CARASTELEC 2,89
ŞĂRMĂŞAG 2,56
CRASNA 2,37
FILDU DE JOS 2,22
SÂG 2,13
AGRIJ 2,11
HIDA 1,91
BOBOTA 1,83
ŞIMIŞNA 1,8
SĂLĂŢIG 1,54
DRAGU 1,41
BĂBENI 1,31
ZALHA 1,25
RUS 1,01
CIZER 0,87

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Social