Connect with us

HANDBAL

Reacţia lui Tadici după meciurile României din preliminariile pentru Euro. “M-a întristat jocul”

Fostul selecţioner nu a părut deloc încântat de evoluţia tricolorelor din primele partide ale preliminariilor Campionatului European din 2022, cu Insulele Feroe şi Austria. România a trecut cu 26 – 19 de Feroe, iar în deplasarea din Austria a obţinut doar o remiză, scor 33 – 33

Naţionala României şi-a început aventura din preliminariile Campionatului European, reuşind o victorie şi o remiză în primele două jocuri. “Tricolorele” s-au impus la Mioveni în faţa modestei naţionale a Insulelor Feroe, cu scorul de 26 – 19, iar în partida cu Austria, selecţionata pregătită de Adrian Vasile a obţinut doar o remiză.

România a condus la cinci goluri după prima repriză, dar în actul secund a fost de nerecunoscut. “Tricolorele” erau cât pe ce să piardă, însă în ultimele secunde, Bianca Bazaliu a egalat pentru 33 – 33, iar România a plecat cu un punct din Austria.

Evoluţia României nu l-a încântat deloc pe Gheorghe Tadici. Fostul selecţioner a fost deranjat de atitudinea pe care a avut-o România în partida cu Insulele Feroe şi de modul cum a fost abordat jocul din Austria.

“În afară de primele 10 minute cu Insulele Feroe, restul nu mi-au plăcut. Nu aceasta este atitudinea unei echipe cu pretenţii cum este România vizavi de o echipă din eşalonul trei al handbalului european. M-a întristat şi evoluţia din meciul cu Austria, când practic ne-a trecut  glonţul pe la ureche. Am jucat  cu o echipă din eşalonul doi valoric, care ne-a creat probleme până în ultimele 10 secunde din repriza secundă. Avem  doi antrenori eminenţi, dar nu ştiu cum au gândit jocul în repriza secundă”, ne-a declarat Gheorghe Tadici.

Partidele cu Insulele Feroe şi Austria au fost primele fără Cristina Neagu, retrasă din naţională până la Campionatul Mondial.

“Ar fi absurd ca jocul mai slab să îl punem pe seama lipsei lui Neagu. Şi de la alte echipe lipsesc jucătoare,  s-au schimbat mute lucruri şi ca exemplu, naţionala Rusiei a pierdut doi portari şi opt jucătoare. Viaţa merge înainte şi Neagu putea să lipsească şi din cauza unei accidentări. Este un  joc colectiv şi nu poţi fi dependent de o singură jucătoare. De aceea sunt convocate 18 – 20 de jucătoare, ca atunci când una are probleme să poată fi înlocuită”, a precizat Tadici.

România are 3 puncte după primele două jocuri. Din grupă mai face parte şi Danemarca, care are maxim de puncte. La finalul preliminariilor, primele două clasate se califică la Campionatul European din 2022.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL